Aceste jocuri video se vând astăzi cu sume uriașe. Cei care le mai au acasă pot câștiga o avere
Indiferent de cât de banal ar părea, orice fel de obiect rar va fi căutat de colecționari din toată lumea. Și jocurile video, o invenție relativ recentă, nu fac excepție de la această regulă. Există unele jocuri, unele dintre ele surprinzător de noi, care se vând acum cu sume uriașe.

Deja știm cu toții că obiecte precum monedele și armele istorice sunt foarte valoroase pentru colecționari. Însă, în general, orice fel de obiect rar va deveni valoros pentru cineva. Astfel, chiar și obiecte aparent banale, cum ar fi jucăriile, jocurile video sau chiar și pantofii se pot vinde cu sume de-a dreptul incredibile.
Iar atunci când vine vorba despre jocuri video, unele dintre cele mai căutate sunt, în mod surprinzător, destul de noi. De exemplu, o ediție fizică, pe disc, a jocului „Fortnite” se poate vinde acum cu aproximativ 870 de euro, dacă încă este sigilată! Acest joc s-a lansat în anul 2017, iar varianta fizică a fost foarte rară.
Unele jocuri video valorează acum o avere
Un alt joc, ceva mai vechi, este la fel de valoros. Este vorba despre „Ninja Five-O”, un joc lansat în anul 2003, care a avut recenzii destul de proaste la acel moment. Astăzi, o copie sigilată poate ajunge, din nou, la 1.000 de dolari, adică aproximativ 870 de euro.
De asemenea, „Pokémon Box: Ruby and Sapphire”, un joc lansat în anul 2004, poate aduce suma de peste 1.100 de euro, celor care îl mai au acasă. Acest joc a fost vândut la magazinul Pokémon din New York, iar în Europa era la fel de greu de găsit.
Acest joc este foarte căutat de către colecționari
Deși aceste jocuri pot aduce un profit frumușel, pe măsură ce ajungem la jocuri ceva mai vechi, prețurile de vânzare încep să devină din ce în ce mai mari.
De exemplu, cei care au acasă jocul „Super Mario 64”, lansat în 1996, pot câștiga o adevărată avere. La o licitație din anul 2021, acest joc s-a vândut cu suma de 1.56 de milioane de dolari, iar astăzi poate fi chiar mai valoros. Chiar și dacă nu se află într-o condiție perfectă, jocul poate fi surprinzător de valoros.
Iar în 2022, o ediție sigilată a jocului „Super Mario Bros.”, lansat în 1986, s-a vândut cu două milioane de dolari. Desigur, valoarea obiectelor de acest fel depinde mult de starea în care se află.



































