Provocarea dificilă care dă bătăi de cap lumii întregi. Aproape nimeni nu poate găsi mărul ascuns între curcan

Este un test de inteligență care poate părea destul de ușor, cel puțin la prima vedere. În realitate, provocarea este una foarte complicată, iar numai foarte puțini oameni o pot rezolva. Practic, tot ce trebuie să facem este să găsim mărul ascuns în această imagine. Iar pentru ca lucrurile să fie și mai dificile, există și o limită stringentă de timp în care trebuie să ne încadrăm.

Unde se află mărul din imagine / foto: Dudolf
Unde se află mărul din imagine / foto: Dudolf

În general, testele de inteligență care au o natură vizuală sunt gândite în așa fel încât să pară mult mai simple decât sunt în realitate. Însă, imediat ce vom încerca să le rezolvăm ne vom da seama că aceste provocări sunt, de fapt, mult mai dificile decât am crezut. Practic, în cazul de față ni se cere să găsim mărul ascuns în imaginea de mai sus. Iar deși cerința poate părea banală, ea este, de fapt, mult mai grea decât am crede!

Iar o bună parte din dificultatea acestui test vine din faptul că există o limită de timp foarte stringentă în care trebuie să ne încadrăm. Mai precis, acest test va trebui rezolvat în numai 20 de secunde!

Provocarea trebuie rezolvată în doar 20 de secunde

Această limită de timp introduce un element de stres imposibil de ignorat, care ne va da peste cap abilitatea de a ne concentra eficient. Practic, pe măsură ce trece timpul și încă nu am găsit mărul, vom începe să devenim frustrați și ne va fi tot mai greu să rămânem concentrați asupra desenului.

Partea cea mai bună este faptul că imaginea de mai sus nu încearcă să ne inducă în eroare folosind iluzii optice complicate sau culori stridente. Practic, în fața noastră sunt mai mulți curcani, iar tot ce trebuie să facem este să găsim mărul ascuns. Din fericire, răspunsul corect se află puțin mai jos!

Unde se află mărul din imagine

Rezolvarea testului / foto: Dudolf
Rezolvarea testului / foto: Dudolf

După cum putem vedea, mărul este foarte mic și se ascunde perfect printre curcani. Chiar și acum, după ce știm precis unde se află acesta, poate fi destul de greu să îl vedem. Numai persoanele cu o privire ageră și cu o inteligență de-a dreptul sclipitoare reușesc să găsească mărul în numai 20 de secunde.

Acest test de inteligență este unul dificil, iar mulți oameni nu pot să îl rezolve în numai 20 de secunde. Însă, o astfel de provocare este perfectă pentru a ne menține mintea ageră de-a lungul zilei.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
loc munca jpg
ananas rosu jpg
kosovo1 jpeg
Regele Charles  sursa foto   Profimedia 0734795506 jpg
cutremur jpg
imbatranire Alzheimer jpg
image png
ceas shutterstock jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net