Astăzi, 15 august, s-a născut Grigore Gheba. Matematicianul, despre o perioadă grea din viața lui: „Din corpul meu atletic îmi rămăseseră doar ochii care să plângă“.

Astăzi, 15 august, s-a născut Grigore Gheba. Matematicianul, despre o perioadă grea din viața lui: „Din corpul meu atletic îmi rămăseseră doar ochii care să plângă“.

Grigore Gheba s-a născut pe 15 august 1912, într-o familie săracă din Vrancea, și a ajuns unul dintre cei mai cunoscuți profesori și autori de culegeri de matematică din România. Pentru milioane de elevi, numele său a devenit sinonim cu problemele dificile, temele interminabile și celebra propoziție: „Scoateți o foaie de hârtie!”. Dincolo de culegerile care i-au adus celebritatea, viața lui Gheba a fost însă o poveste extraordinară, cu război, prizonierat, condamnări la moarte, iubire, tragedii familiale și o carieră începută de la zero.

Astăzi, 15 august, s-a născut Grigore Gheba.
Astăzi, 15 august, s-a născut Grigore Gheba.

Pentru multe generații de români, „Gheba” nu a fost doar numele unui profesor de matematică. A fost numele unei culegeri care apărea aproape inevitabil în anii de școală.

Unii foști elevi își amintesc cu groază de zecile de exerciții pe care trebuiau să le rezolve. Alții își amintesc cu satisfacție momentul în care, după ore întregi de muncă, reușeau să găsească soluția unei probleme aparent imposibile.

Înainte de a deveni autorul unor culegeri răspândite în milioane de exemplare, Grigore Gheba a fost însă un copil sărac dintr-un sat vrâncean, un elev neastâmpărat și un tânăr care a avut nevoie de sprijinul câtorva oameni pentru a-și putea continua studiile.

Iar destinul său avea să fie mult mai complicat decât orice problemă de matematică pe care urma să o scrie.

Grigore Gheba s-a născut într-o familie săracă din Vrancea

Grigore Gheba a venit pe lume la 15 august 1912, în satul Poienița, comuna Dumitrești, județul Vrancea. Era al cincilea dintre cei șapte copii ai familiei. Copilăria lui nu a fost una lipsită de griji. Familia avea puține posibilități, tatăl era bolnav, iar băiatul purta hainele rămase de la frații mai mari. Încălțările sale erau opincile legate cu sfoară, pe care le-a purtat până aproape de perioada liceului.

În amintirile sale, Gheba se descria drept un copil năzdrăvan, mereu pus pe șotii și într-un conflict aproape permanent cu frații săi.

Drumul către școală avea aproximativ trei kilometri, iar pentru copil era încă un prilej de aventură. „Casa noastră era ultima din marginea satului şi, în drumul meu spre şcoală, cale de trei kilometri, treceam în mare viteză de-a lungul gardurilor şi, cu un băţ, le făceam să ţăcănească ca o mitralieră, astfel că zgândăream toţi câinii satului. Nu mă mulţumeam cu atât, mă opream şi la stână, pentru a mă lupta cu dulăii, împreună cu un alt coleg, o altă puşlama, care, oricum, nu mă întrecea în năzdrăvănii“

În ciuda copilăriei grele, băiatul avea să descopere foarte devreme că matematica îi place.

De la copilul neastâmpărat la pasionatul de aritmetică

La începutul școlii, Gheba era departe de imaginea elevului disciplinat. Dimpotrivă, avea probleme cu învățătorul și cu obiectele pe care trebuia să le folosească la clasă. Nu era interesat de bețișoarele de socotit, iar tăblițele pe care trebuia să scrie ajungeau frecvent distruse.

Un episod din copilărie avea însă să-i schimbe treptat atitudinea față de școală. La doar șapte ani, s-a îmbolnăvit grav de pneumonie și a fost nevoit să lipsească aproximativ trei luni. Mama sa, Maria Gheba, a făcut sacrificii pentru a-l salva. Și-a vândut portul național pentru a-i cumpăra medicamente și a-l duce la medic.

După revenirea la școală, Gheba a început să se schimbe. „Grija mamei, cât am fost bolnav, mi-a schimbat parcă firea, odată cu clasa a doua primară. Am început treptat să intru în râdul elevilor sârguincioşi şi să mă apuce pasiunea pentru aritmetică; zi şi noapte rezolvam tot felul de exerciţii şi probleme, chiar de la fraţii mei mai mari. De multe ori, mama mă găsea noaptea târziu, învăţând la lumina de la vatra sobei“.

Matematica avea să devină, în timp, drumul său spre o viață complet diferită.

Un unchi i-a descoperit talentul pentru matematică

Un rol important în destinul lui Gheba l-a avut unchiul său, Ion Lungu, inspector școlar și pasionat de matematică. Acesta a observat că băiatul avea o aptitudine deosebită pentru calcule și a insistat ca el să nu rămână să lucreze la țară.

Băiatul ăsta nu trebuie să rămână la vaci“, i-ar fi spus unchiul mamei sale.

Pentru Gheba, afirmația a fost decisivă. Unchiul i-a pus în mâini cartea „1001 probleme şi exerciţii de matematică” și l-a încurajat să continue studiile.

Drumul spre liceu nu a fost însă simplu. Pentru o vreme, familia a vrut să-l trimită la o școală de dascăli de biserică. Gheba nu s-a împăcat cu ideea și a fugit. A ajuns, în cele din urmă, la examenul pentru Școala normală din Râmnicu Sărat, îmbrăcat modest și încălțat cu opinci.

Directorul a fost inițial surprins de apariția lui, însă răspunsurile copilului la întrebările de matematică au schimbat imediat situația.

Îl simţeam pe directorul Gherda din ce în ce mai apropiat de mine, dapt care a culminat cu o mângâiere după ultimul răspuns bun, care a fost hotărâtor pentru viitorul meu.

Elevul sărac care a ajuns să primească uniformă

După ce a fost admis, directorul a decis să-l ajute inclusiv cu hainele necesare pentru școală.„Domnule contabil, să iei pe puiul ăsta de ţăran şi să-l îmbraci în uniformă şcolară, să pui pe foc tot ce e pe el şi apoi să-l aduci, să-l văd, căci va rămâne elevul şcolii mele.“

Pentru copilul venit dintr-o familie nevoiașă, momentul a fost unul memorabil.

La școală, Gheba s-a apropiat inclusiv de colegii care aveau probleme la matematică. Îi ajuta la teme și la lucrări, iar în schimb primea mâncare sau mici bunătăți de acasă.

Era, în continuare, un tânăr pus pe șotii. Una dintre cele mai cunoscute întâmplări îl are în centrul atenției pe profesorul de religie, după ce Gheba fugise de la internat pentru a se plimba cu bicicleta. Când a venit ora de religie, profesorul l-a strigat în clasă:

Ia să vină la mine Câcărează Iordache, acela care se ascunde acolo, în fundul clasei!

Porecla avea să-i rămână elevului mult timp.

Bacalaureatul și cele cinci fițuici care aproape l-au dat de gol

image

Parcursul școlar al lui Gheba nu a fost lipsit de aventuri. În perioada liceului, dificultățile financiare l-au obligat să muncească pentru a-și putea plăti studiile. A lucrat inclusiv la coasă pentru a strânge banii necesari.

La examenul de Bacalaureat, a recurs la o soluție care astăzi ar fi, evident, considerată fraudă. A scris rezolvările pe mai multe fițuici și le-a oferit colegilor.

Cum ni s-au dat subiectele, eu le-am lucrat repede pe o ciornă, după care am început să scriu rezolvarea lor pe scurt, pe o fiuică, cu patru plombagine; ieşeau astfel cinci exemplare.

Profesorii au descoperit fițuicile și au fost convinși că Gheba va primi nota 1. Numai că, în mijlocul lucrării, se aflau și rezolvările subiectelor.

Rezultatul venit de la Minister i-a surprins pe toți: nota 8 și calificativul „promovat”.

De la matematică la război: Gheba ajunge ofițer

În 1933, la vârsta de 21 de ani, Grigore Gheba a început școala de ofițeri în rezervă de la Bacău. Viața sa a căpătat o nouă direcție. A devenit ofițer și, în paralel, era un tânăr pasionat de dans și de viața socială.

În această perioadă avea să o cunoască pe Lilica Popescu, femeia cu care s-a căsătorit în 1936. „Am cunoscut o fată care mi-a atras imediat atenţia prin frumuseţea ei deosebită, înaltă, cu un trup armonios, cu ochi mari, negri şi păr bogat, lăsat pe spate. Avea multă eleganţă în mers, dansa cu multă pasiune, ceea ce îi scotea în evidenţă zvelteţea. Mă uitam la ea şi nu ştiam ce să-i admir mai întâi“.

În 1938 s-a născut fiica lor, Liliana. Fericirea familiei avea însă să fie curând lovită de tragedii.

Pe front, Gheba a salvat 40 de evrei de la moarte

În 1941, Gheba a plecat pe front. Experiența războiului l-a pus în fața unor scene cumplite. În Transnistria a asistat la execuții și la crime comise împotriva evreilor.

Într-un moment de mare risc personal, a decis să ajute un grup de aproximativ 40 de oameni, femei, bărbați și copii, care urmau să fie executați. A profitat de faptul că soldații germani erau beți și, împreună cu un sergent în care avea încredere, a deschis porțile locului în care erau ținuți prizonierii. Oamenii au reușit să fugă. Pentru Gheba, războiul avea să însemne însă și pierderea libertății.

Prizonier în URSS: ajunge la doar 39 de kilograme

La 3 noiembrie 1942, Gheba a fost capturat de sovietici în timpul luptelor de la Cotul Donului. A urmat un marș teribil către lagărele sovietice. A fost deținut în trei lagăre, iar condițiile de viață i-au distrus aproape complet sănătatea fizică.

Când a ajuns la lagărul Susdold, în apropiere de Moscova, cântărea doar 39 de kilograme.„Din corpul meu atletic îmi rămăseseră doar ochii care să plângă“.

Într-o altă amintire despre transportul prizonierilor, Gheba descria astfel condițiile din tren:„În vagonul meu aveam nouă morţi şi, în mijloc, o grămadă mare de excremente. Aveam păduchi şi în sprâncene, eram foarte murdari şi cu chipurile hidoase. Nu mai semănam a oameni.“. În acel moment, șansele sale de supraviețuire păreau aproape inexistente.

Marusia Anka, femeia care i-a salvat viața

Salvarea lui a venit de la o femeie din lagăr, Marusia Anka. Ea l-a găsit într-o stare deplorabilă și a început să aibă grijă de el. Pentru prizonierul român, Marusia a devenit mai mult decât persoana care îl îngrijea: a devenit femeia de care s-a îndrăgostit. Îi spunea „Grișa”.

Mariusia era aşa de tânără şi de frumoasă, cu obrajii îmbujoraţi, iar în privire avea atâta blândeţe şi bunătate, nu-mi puteam crede ochilor, părea un vis frumos. «Grişa, să ştii că eu am să fac din tine un bărbat voinic», mi-a zis Marusia, căreia i-am mulţumit cu mâna pe inima care încă mai dădea semne de viaţă.

Marusia l-a încurajat să se alăture Diviziei „Tudor Vladimirescu”, formată din prizonieri români. Decizia i-a permis, în cele din urmă, să revină în România. Ani mai târziu, în 1988, Gheba s-a întors la Moscova în încercarea de a o găsi. Nu a reușit. A găsit însă pădurea în care cei doi se întâlniseră ultima oară.

De la „trădător“ la prefect

Întors în România și implicat în luptele de după schimbarea frontului, Gheba a ajuns să fie acuzat de trădare. A fost anchetat și chiar condamnat la moarte, însă destinul i-a schimbat din nou direcția. Ana Pauker a aflat despre situația lui și l-a trimis pentru tratament la Râmnicu Sărat. Acolo și-a revăzut familia, care îl crezuse pierdut.

Mai mult, a fost propus pentru funcția de prefect al județului. „Imaginaţi-vă câtă ură şi invidie am putut să-mi atrag din partea lui Gheorghe Stoica, care nu mă simpatiza deloc, şi a altor nemernici când au auzit că din situaţia de trădător pe punctul de a fi împuşcat la zid, dintr-odată, am fost propulsat în funcţia de prefect de judeţ.“ Funcția nu avea să-i aducă liniște.

Refuzul care i-a schimbat din nou viața

În perioada în care era prefect, Gheba a intrat în conflict cu autoritățile comuniste și sovietice. Unul dintre cele mai controversate momente a fost când a primit o listă cu 84 de persoane care trebuiau arestate, printre ele aflându-se învățători și preoți acuzați că ar fi fost legionari. Gheba a refuzat să execute ordinul și și-a dat demisia.

Poziția sa față de regim a rămas fermă: „În ceea ce priveşte comunismul implantat cu forţa de indivizi de ţeapa Anei Pauker, am înţeles că era o formă mascată a trădării de patri, drept care am refuzat să fiu membru de partid încă de când eram în dizivie şi, apoi, tot restul vieţii, suportând, cei-i drept, consecinţele.

A plecat la București împreună cu soția și fiica sa și a început o nouă viață.

Grigore Gheba și-a construit cariera matematică de la zero

Ajuns în Capitală, Gheba a revenit la pasiunea care îi marcase copilăria: matematica. S-a înscris la Facultatea de Matematică din București și a început să scrie cărți de specialitate.

În anii următori, numele său avea să devină extrem de cunoscut. A scris peste 30 de cărți și culegeri de matematică, iar acestea au ajuns în sute de mii și apoi în milioane de exemplare.

Pentru generații întregi, „culegerea lui Gheba” a devenit un instrument aproape obligatoriu pentru elevii care se pregăteau la matematică.

„Şoşon“, profesorul care continua să predea și la 90 de ani

În familie, Grigore Gheba era însă cu totul altfel decât imaginea severă asociată culegerilor sale. A primit porecla „Şoşon” după ce și-a găsit câinele alb dormind într-o pereche de șoșoni. Era vesel, optimist și foarte apropiat de copii.

A continuat să pregătească elevi la matematică inclusiv după pensionare, iar printre aceștia s-a numărat și fiica sa adoptivă, Carmina.

Şoşon m-a învăţat să-mi placă matematica. Era extrem de răbdător când explica şi m-a învăţat să gândesc logic fiecare rezolvare.“

Când greșea, îi spunea cu umor: „Nu fi cap pătrat!

Pentru Gheba, matematica nu trebuia să fie doar despre formule și calcule, ci și despre găsirea unei căi de a ajunge la soluție.

O viață cu multe pierderi

Viața personală a matematicianului a fost marcată de tragedii. Soția sa, Lilica, a murit după ce s-a îmbolnăvit de o tumoră cerebrală, aceeași boală care îi răpusese și pe frații ei. Mai târziu, în 1993, fiica sa, Liliana, a murit într-un accident de mașină.

Gheba a descris această nouă lovitură printr-o formulare care rezumă, într-un fel, întreaga sa existență: „Încă o lovitură grea pentru mine, încă o dovadă că existenţa mea a fost o cumpănă între viaţă şi moarte“.

Grigore Gheba a murit la 92 de ani, cu o culegere pe birou

Grigore Gheba a continuat să lucreze aproape până la sfârșitul vieții.

În ciuda vârstei înaintate, continua să explice matematica și să lucreze la probleme.

A murit la 92 de ani, în urma unui atac de cord. Pe biroul său a rămas o culegere neterminată.

Este poate una dintre cele mai potrivite imagini pentru omul care și-a dedicat aproape întreaga existență matematicii: chiar și la final, Grigore Gheba încă mai avea o problemă de rezolvat.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Adormirea maicii domnului   foto facebook jpeg
ogar italian variola jpg
image png
Tort aniversar - lumanari - zi de nastere FOTO Shutterstock
gara Bruxelles Midi Zuid shutterstock 2265495175 jpg
ramasite regi spania jpg
litoralul romanesc   foto ovidiu oprea jpeg
turcia destinatii jpg
image
image