Au donat împreună aproape 3 m de păr: „Am vrut să ajutăm copiii bolnavi de cancer”

Două persoane din Marea Britanie au stabilit recorduri mondiale pentru donațiile lor de păr, contribuind la realizarea de peruci pentru copiii bolnavi de cancer.

Colaj foto cu Jack Drever și Ruth Tripp
Jack Drever și Ruth Tripp au renunțat la părul lor lung pentru o cauză nobilă

Foto: Guinness World Records/Little Princess Trust

Ruth Tripp, o mamă a patru copii din Devon, a donat 172 cm din părul său către organizația de caritate The Little Princess Trust în septembrie 2024, obținând astfel recordul mondial pentru cea mai mare donație de păr din partea unei femei.

Au vrut să facă un gest nobil

„Am avut părul lung mulți ani și ajunsese atât de lung încât atingea podeaua”, a povestit Ruth, conform Cărții Recordurilor Guinness. „Când îmi lăsam părul desfăcut, copiii mă numeau «prințesă» și îmi spuneau că vor să aibă și ei un astfel de păr. Așa că m-am gândit că ar fi bine să-l dau cuiva care are mai mare nevoie.”

Ruth Tripp nu regretă că s-a tuns periuță (Foto: Guinness World Records)
Ruth Tripp nu regretă că s-a tuns periuță (Foto: Guinness World Records)

În aceeași lună, Jack Drever, un constructor din Southampton, a tăiat 90 cm din părul său, bătând recordul anterior. El și-a lăsat podoaba capilară să crească după ce o fostă prietenă i-a spus că îi plăcea cum arăta cu părul lung, iar ulterior i-a ajuns până la talie. După ce a decis să își schimbe look-ul, partenerul său de afaceri, Lewis Bowers, i-a sugerat să-l doneze.

Jack a donat părul său aceleiași organizații de caritate. „Mi-am lăsat părul să crească timp de șapte ani, dar am decis că este momentul să îl tund pentru o cauză nobilă”, a spus Jack. „Am vrut nu doar să stabilesc un record mondial, dar și să atrag atenția asupra acestei organizații minunate care ajută copiii bolnavi de cancer.” Pe lângă asta, Jack Drever a strâns și 2.300 de dolari pentru copiii bolnavi.

În total, ei au donat 262 cm de păr. Cu ajutorul acestor donații, The Little Princess Trust poate continua să facă peruci pentru copii care se luptă cu pierderea părului cauzată de tratamentele de cancer. Wendy Tarplee-Morris, una dintre fondatoarele organizației, le-a mulțumit atât lui Ruth, cât și lui Jack pentru gesturile lor extraordinare. „Este minunat să vedem oameni care susțin cauza noastră și, de asemenea, urmează cu entuziasm mesajul nostru de a sprijini copiii bolnavi prin donații de păr. Donațiile lor vor ajuta copii și tineri să primească peruci din păr natural gratuit.”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Garner Affleck jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Criza energetica curent gaze energie FOTO Shutterstock jpg
legume, gradinarit jpg
wizz air avion jpg
casa alba vest jpg
image png
kate jpeg
ziua sacalului video jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net