Aventura lui Emmy cu fratele celei mai bune prietene. A avut cel mai bun orgasm din viața ei

Ultima actualizare:

Emmy, o tânără rebelă, energică a început să cocheteze cu fratele celei mai bune prietene a ei din copilărie. Ea a descris povestea de dragoste și aventura pe care a avut-o alături el. Chiar dacă se știau de mult timp, el niciodată nu s-a gândit la ea ca la o iubită, o considera doar prietena cea mai bună a surorii lui și nimic mai mult.

cuplu sex

Dragoste nebună cu fratele celei mai bune prietene!

Cei doi s-au întâlnit la magazin, în orașul natal al lui Emmy, de sărbători. Cu 6 ani mai mare decât ea, Drew avea 30 de ani și era mult mai frumos decât și-ar fi închipuit Emmy. Așteptând amândoi la aceeași coadă la casa de marcat, Emmy a remarcat rapid trăsăturile frumoase ale lui Drew, păr ondulat și castaniu, ochi dulci, purta și ochelari. Cine și-ar fi imaginat că patru ore mai târziu Emmy își făcea planuri cum să își pună în aplicare fanteziile pe care le aveau amândoi.

Era un obstacol în planificarea întâlnirii, pentru că Drew împărțea apartamentul cu niște verișori, iar în casa lui Emmy erau și părinții ei. Totuși, Drew a rezervat o cameră la hotel, iar ei urmau să se întâlnească după Crăciun. Așteptarea a fost cea mai grea parte pentru Emmy, pentru că se gândea doar la momentul în care ea și Drew vor fi....unul.

S-au iubit într-o cameră de hotel!

Ajunsă la hotel, a primit un mesaj cu numărul camerei unde trebuia să meargă. După drumul întortocheat parcurs până la camera de hotel rezervată, Emmy ajunsese la ușă și a ciocănit, iar Drew i-a deschis cu un zâmbet larg și cald.

Nici bine nu a intrat în cameră, că Drew a întâmpinat-o de „Bun venit” cu un sărut. Flama s-a aprins nespus de repede între ei, iar în câteva clipe s-au trezit pe canapea, Emmy în brațele lui Drew, spunând că amândoi așteptau acest moment de foarte mult timp și că cele două zile de așteptare păreau a nu se mai sfârși odată.

Cei doi se sărutau cu foc și pasiune, iar apoi Emmy s-a dezbrăcat, provocându-l și mai tare pe Drew, care se simțea și mai atras de ea, spunându-i că este irezistibilă. Foarte excitată, Emmy își dorea doar să-l simtă pe Drew, doar că el voia să o facă să își dorească și mai mult, amăgind-o cu sărutări pe tot corpul.

A simțit cel mai bun orgasm din viața ei

Emmy era complet dornică să îl simtă pe Drew peste tot. Gemând la atingerile lui Drew peste tot, dar mai ales în punctul cel mai sensibil al ei își dorea mai mult, iar îndemânarea și priceperea băiatului au făcut-o într-un final să aibă cel mai bun orgasm pe care îl avusese în viața ei.

După aceea, Drew s-a gândit că ar trebui să îi ofere o pauză fetei care era în extaz după cea mai bună aventură a sa și s-a așezat în pat, încolăcindu-se în jurul ei. Emmy îl simțea în profunzime pe Drew în jurul ei, iar înainte să adoarmă în brațele lui se gândea la ce ar spune versiunea ei din liceu despre experiența avută cu fratele celei mai bune prietene a ei.

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!     

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net