Cât de frumoasă este nepoata lui Ceauşescu! Tânăra nu l-a întâlnit niciodată pe fostul dictator
Alexandra, nepoata fostului dictator Nicolae Ceaușescu, este o adevărată mândrie pentru familia sa. Tânăra nu doar că este absolut superbă, dar este și extrem de inteligentă, fiind absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”.
Alexandra este fiica fiului cel mare al soților Ceaușescu, Valentin Ceaușescu, în vârstă de 75 de ani în rezent. Alexandra are 27 de ani și este rodul iubirii dintre Valentin și Roxana Dună, cea care îi este până în prezent soție. Valentin mai are un fiu, pe Daniel, în vârstă de 41 de ani, născut din relația cu Iordana Borilă.
Singurul care a apucat să își întâlnească bunicii este Daniel. Acesta avea doar 8 ani atunci când a izbucnit Revoluția și când a fost nevoit să plece cu familia din țară, stabilindu-se în cele din urmă în Statele Unite pentru o perioadă. Acesta se pare că este specializat în fizică, moștenind pasiunea de la tatăl său.
Alexandra, nepoata lui Ceaușescu este o elevă de excepție
Alexandra în schimb, a terminat cursurile Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, la secția de design interior. Tânăra a fost o elevă extrem de silitoare de-a lungul timpului, luând Bac-ul cu nota 9,46. După terminarea studiilor universitarea, în presă se scria în urmă cu ceva timp că aceasta și-a deschis o afacere alături de doi colegi.
„Este un studio de arhitectură de interior din București (…). Ideologia noastră constă în faptul că vedem designul ca pe ceva mai mult decât doar crearea unui spațiu armonios, considerăm că acesta ar trebui întotdeauna să spună o poveste, de aceea acordăm o atenție specială nevoilor clienților noștri, în încercarea de a găsi povestea unică a fiecărui spațiu în parte.
Fie că este vorba despre amenajări rezidențiale sau comerciale, pentru fiecare proiect punem laolaltă conceptul, funcționalitatea și ergonomia, parcurgând toate etapele de proiectare, până la implementare, pentru ca povestea fiecărui proiect să aibă un final fericit”, susținea Alexandra, pe site-ul firmei unde fondator și colaborator, potrivit as.ro.
Pe lângă pasiunea sa față de design-ul de interior, tânăra este pasionată și de fotografie și pian, instrument de care s-a ocupat cu precădere în adolescență. Alexanda a fost mereu o prezentă discretă, care nu a încercat să își facă un nume folosindu-se de originile sale, ci prin muncă și determinare.