Ce condiții trebuie să îndeplinească un străin ca să devină român cu acte în regulă: „Aveți ceva în sânge diferit”
Să devii cetățean român nu înseamnă doar completarea unor acte și depunerea unui dosar.

Pentru zeci de oameni veniți din diferite colțuri ale lumii, momentul depunerii jurământului de credință față de România a reprezentat finalul unui proces lung, care a inclus ani petrecuți în țară, examene, verificări și integrare în societatea românească.
În cadrul unei ceremonii organizate în Aula Magna a Academia de Studii Economice din București, persoane originare din Columbia, Egipt, Turcia, Noua Zeelandă și alte state au devenit oficial cetățeni români cu drepturi depline.
Ce trebuie să facă un străin pentru a primi cetățenia română
Procesul prin care un străin poate deveni cetățean român este unul strict. Solicitanții trebuie să demonstreze că au locuit legal în România timp de cel puțin opt ani, că pot vorbi și scrie în limba română și că au cunoștințe despre cultura, istoria și geografia țării.
În plus, fiecare candidat este verificat atent de autorități, inclusiv din punct de vedere al securității naționale. Orice problemă legată de documente sau antecedente poate duce la respingerea cererii.
Potrivit statisticilor oficiale, aproximativ unul din cinci solicitanți nu primește cetățenia română.
O columbiancă îndrăgostită de România: „Aveți ceva în sânge diferit”
Printre noii cetățeni români se află și Carol Julieth Vargas Saavedra, care și-a cunoscut soțul român în India. Cei doi au împreună o fetiță, iar femeia și-a construit între timp o nouă viață în România.
Deși are diplomă de inginer, ea urmează Facultatea de Limbi Străine și își dorește să devină profesoară de spaniolă.
„În general, voi ca popor sunteți foarte latini. Aveți ceva în sânge diferit față de alte țări din Europa”, a declarat aceasta după ceremonia de depunere a jurământului.
A învățat limba română și istoria țării pentru a deveni cetățean
Arun Kumar trăiește în România de mai bine de 10 ani și spune că țara a devenit între timp „acasă” pentru el și familia lui. Cei doi copii ai săi s-au născut aici, iar el lucrează ca project manager și este implicat și în activitatea Federația Română de Cricket.
Pentru a obține cetățenia, a fost nevoit să studieze limba română și istoria României.
Întrebat ce moment istoric i s-a părut cel mai interesant, acesta a răspuns:
„Legat de cum a fost Carol I și al Doilea, cum au avut întâlnirea cu otomanii. Ăsta a fost cel mai interesant subiect. Și de romanii care au intrat în Geto Dacia.”
O româncă și-a redobândit cetățenia după 42 de ani
Ceremonia a avut și momente emoționante. Elena Carmen Cristofor a depus jurământul în lacrimi, după ce și-a redobândit cetățenia română pierdută în 1984, atunci când a plecat în Suedia.
Femeia spune că și-a dorit să redevină cetățean român mai ales pentru că intenționează să se întoarcă în țară după pensionare.
Datele Autoritatea Națională pentru Cetățenie arată că, din 2010 și până în prezent, aproape 1 milion și 200 de mii de persoane au obținut cetățenia română. Aproximativ un milion provin din Republica Moldova.
Ana-Claudia Țapardel a explicat importanța acestui proces pentru societatea românească.
„Noi consolidăm statul român și primim în marea familie românească cetățeni de pe alte continente, de alte naționalități, care sper că vor contribui prin integrarea în familia românească și europeană la creșterea și dezvoltarea acestei mari comunități”, a declarat aceasta la ProTV.


































