Ce nu este voie să faci în Vinerea Mare. Tradițiile pe care românii le respectă cu strictețe

Vinerea Mare este un moment cu o foarte puternică încărcătură spirituală. Este ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos, iar alături de joia și sâmbăta din această săptămână, Vinerea Mare face parte din cele trei zile de sărbătoare cunoscute drept Triduum Sacrum. Iar cu aceast ocazie există nenumărate tradiții pe care românii le respectă cu strictețe.

Vinerea Mare este considerată a fi o zi de doliu
Vinerea Mare este considerată a fi o zi de doliu

Vinerea Mare are o semnificație religioasă aparte, iar având în vedere importanța acestei zile, în jurul ei au apărut nenumărate tradiții. Se spune că Iisus Hristos a fost răstignit în această zi, iar credincioșii din țara noastră țin post negru în Vinerea Mare. De asemenea, tot astăzi se ține slujba numită Ceasurile împărătești și Vecernia, moment în care preoții vor scoate Sfântul Epitaf în biserică.

Este o zi de doliu, în care credincioșii își amintesc de sacrificiul Mântuitorului. Iar potrivit tradiției, credincioșii trebuie să își afume casa cu tămâie, în această zi. De asemenea, se spune că dacă plouă în această vineri, anul va fi unul roditor și bun. La polul opus, dacă nu plouă, anul ar trebui să fie secetos.

Tradițiile pe care românii le respectă în Vinerea Mare

În popor se mai spune că oamenii care se scufundau în apă rece de trei ori în această zi urmau să fie sănătoși tot anul. În același timp, o altă tradiție ne spune că cei care țin post negru în Vinerea Mare vor fi, de asemenea, sănătoși de-a lungul întregului an.

Iar anumite părți din țară, există o veche tradiție care spune că, înainte de răsărit, oamenii alergau desculți prin rouă, cu ocazia acestei sărbători. Desigur, există și anumite lucruri pe care nu trebuie să le facem în Vinerea Mare

Ce nu trebuie să facem în această zi

Potrivit tradiției, în această zi nu trebuie să coacem nimic, indiferent dacă este vorba despre pâine, sau chiar și cozonaci. Se spune că cei care coc în Vinerea Mae ard mâinile Maicii Domnului. De asemenea, nu trebuie să mâncăm urzici în această zi, deoarece Iisus Hristos a fost bătut cu ele.

O superstiție din popor ne spune că cei care merg la frizer în Vinerea Mare vor pierde pe cineva drag. Iar de-a lungul țării noastre există mulți români care au grijă să respecte astfel de tradiții.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
recolta castraveti 1540x866 jpg
Nicolae Ceaușescu la Fabrica de tricotaje  Foto Scinteia 1982 jpg
test jpg
INSTANT ILUSTRATIE VOT PARLAMENTARE 20 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
femeie par alb jpg
cetatea poienari Arges jpg
butterfly fly away 3909351 1280 jpg
DEZBATERE TVR 108 INQUAM Photos George Calin jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net