Cele mai ciudate fobii din lume: Chorofobia. Ai putea să suferi de așa ceva și să n-ai habar!

Este un aspect natural al vieții să simțim teamă. Este una dintre emoțiile pe care le simțim zilnic, în diferite împrejurări. Însă, atunci când aceste temeri devin atât de puternice încât ne afectează capacitatea de a funcționa sănătos, ele se numesc„fobii”. Iar unele dintre ele sunt complet neașteptate!

Chorofobia este o frică intensă de a dansa. / foto: freepik
Chorofobia este o frică intensă de a dansa. / foto: freepik

Dacă ați fost vreodată în situația de a înlemni efectiv, cuprinși de un sentiment puternic de anxietate, la vederea unui păianjen, ei bine, să știți că este foarte probabil să suferiți de arahnofobie. Definită drept „frica de păianjeni”, aceasta este cea mai comună fobie de pe glob. Deși un număr exact este greu de estimat de către specialiști, se presupune că între 3% și 15% din populația globului suferă de această fobie.

Desigur, nu confundați un simplu sentiment de neplăcere, sau chiar teamă, cu o fobie. Rămânând la exemplul păianjenilor, cu toții trebuie să recunoaștem că există multe specii veninoase, iar, cel puțin vasta majoritate dintre noi va fi de acord, aspectul lor estetic nu este tocmai unul care te îndeamnă să îi iei în mână ca pe un animal de companie.

Fobia reprezintă o teamă intensă, ce ne acaparează total capacitatea de a acționa rațional. În plus, în afara fobiilor cauzate de lucruri și animale specifice, cum ar fi păianjeni, șerpi, viermi, înălțimi, etc. există și fobii mult mai rare, la care mulți dintre noi nu ne-am gândi niciodată! Află în continuare care sunt acestea!

Fobii atât de rare, încât poți suferi de ele fără să știi!

Datorită faptului că obiectul, sau chiar conceptul, care le declanșează poate fi rar întâlnit în viața de zi cu zi, există un anumit număr de fobii care pot fi prezente în fiecare dintre noi, fără să ne dăm seama vreodată! Altele, sunt atât de specifice, încât poate le asociem de alte stări și temeri, ignorând, astfel, o fobie serioasă. Un asemenea caz ar fi cel al fobiei de a da, sau a primi, apeluri telefonice, pe care o putem lega de anxietate socială și, cel mai probabil, ignora.

Mai există și așa-zisa „fobofobie”, adică fobia de a avea o fobie. Însă, printre toate fobiile rare și neobișnuite, poate cea mai bizară dintre ele este „chorofobia”, adică teama de dans!

Chorofobia, neobișnuita frică de a dansa

Cu toții ne-am confruntat cu dansul, măcar și de câteva ori în viață. De la balurile din timpul școlii și al liceului, la diferite petreceri la care am fost ca adulți, dansul este o expresie a sentimentelor pe care le avem, lăsându-ne să uităm, preț de niște clipe, de orice alte griji.

Însă, pentru cei ce suferă de chorofobie, dansul reprezintă o teamă puternică, chiar cauzându-le o stare de greață de fiecare dată când trebuie să danseze! Deși este posibil ca aceștia să creadă că doar nu le place să danseze, adevărul este că se tem profund de dans, simțind o repulsie față de acesta.

Cele mai neplăcute situații au fost când cineva a realizat că suferă de chorofobie fix la propria nuntă, când trebuia să danseze cu partenera sa!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net