Cine a fost regele african Mansa Musa, cel mai bogat om din istorie. A avut o avere impresionantă

În prezent, aflăm cu ușurință cine sunt cei mai bogați oameni din lume prin intermediul listelor publicate de Revista Forbes sau publicații similare, însă, cine s-ar gândi că, de fapt, cel mai bogat om din istoria omenirii a trăit în urmă cu peste 600 de ani? Este vorba despre Mansa Musa, un rege african, care a domnit în secolul al XIV-lea și a condus imperiul Mali, teritoriu care astăzi cuprinde Mali, Sierra Leone, Senegal, Gambia, Guinea și partea de sud a Saharei de Vest. El este considerat de către istorici „cel mai bogat om din toate timpurile”.

Regele Mansa Musa, cel mai bogat om care a trăit vreodată pe Pământ / Foto: Captură video
Regele Mansa Musa, cel mai bogat om care a trăit vreodată pe Pământ / Foto: Captură video

Curiozități despre Mansa Musa, cel mai bogat om din istorie

Cine a fost Mansa Musa?

Născut în anul 1280, Mansa Musa a fost conducătorul Imperiului Mali în timpul secolului 14, regiune formată în prezent din țările Mali, Sierra Leone, Senegal, Gambia, Guinea și partea de sud a Saharei de Vest. Și-a asumat puterea în 1312 sub numele de Musa, primind ulterior titlul de Mansa, care înseamnă rege, iar sub domnia sa a existat un avans considerabil în dezvoltarea urbană, în principal datorită marilor lucrări de infrastructură comandate de acesta.

Averea regelui african

În ciuda faptului că regele Mansa Musa era atât de bogat încât este aproape imposibil să-i definești averea, potrivit experțiilor, după nenumărate studii, se crede că acesta avea o avere ce a depășit cu ușurință trei trilioane de dolari. A dobândit cea mai mare parte a averii sale din producţia şi comerţul cu sare şi aur, deţinea mai mult de jumătate din oferta mondială de atunci, și, chiar dacă probabil că nu ai auzit niciodată de acest conducător, în prezent, există moschei care au fost construite din imensa bogăţie a lui Musa.

Cel mai mare producător şi distribuitor de aur din lume

Musa a fost al zecelea Mansa al imperiului Malian și cel mai mare producător şi distribuitor de aur din lume, deoarece aurul era o marfă foarte căutată şi, la acea vreme, şi un indiciu important al statutului şi al bogăţiei. Regele a impus impozite considerabile pe aur, astfel încât, în esență, el a avut acces la resurse de aur aproape nelimitate.

Demonstrație de bogăție

În anul 1314, a făcut un pelerinaj de 4.000 de mile la Mecca şi a cheltuit sume de bani incredibile pentru a călători fără a renunţa la luxul cu care era obişnuit. A avut o caleașcă de lux, fiind escortat de peste 60.000 de oameni, inclusiv civili, soldați și sclavi. Era trasă de 100 de cămile care duceau 150 de kilograme de aur, muzicanţii care-l bucurau pe Mansa şi 500 de sclavi cu toiaguri de aur. Practic, era un oraş întreg care se muta cu 6.500 de kilometri. În timpul acestui pelerinaj a făcut o oprire în Cairo, iar pe drumul spre Mecca a donat mult aur. Rezultatul călătoriei lui Mansa Musa a fost catastrofală: prin donarea unei cantități exorbitante de aur, a dus Egiptul într-o criză de inflație care a durat 12 ani.

Ce s-a întâmplat cu averea celui mai bogat om din istorie

Regele Musa a murit în anul 1337, conform istoricilor, lăsând în urmă multe clădiri importante ridicate în timpul domniei sale, precum școli, moschei, biblioteci și muzee. Printre aceastea se numără și moscheea transformată în Universitatea Sankoré, care deţinea cea mai mare colecţie de cărţi de pe continentul african, după Biblioteca din Alexandria. Astăzi, biblioteca universităţii însumează aproximativ 1.000.000 de manuscrise istorice.

Regele african Mansa Musa încă deține titlul de cel mai bogat om din istorie, un record care este greu de doborât, relatează Atlas Geografic.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Bulandra (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
muraturi freepik png
suc morcovi jpg
Refugii In Retezat  Foto Parcul Național Retezat (2) jpg
Seminte de dovleac FOTO Shutterstock jpg
Baile Felix FOTO Shutterstock 1895999206 jpg
mihaela bilic facebook jpg
bijuterii argint istock jpg
plante jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net