Cine este poetul genial român care a băut până a murit: „A făcut şi el un pact cu diavolul”
La 13 decembrie 1983 se stingea din viață Nichita Stănescu, unul dintre cei mai mari poeți români ai tuturor timpurilor, membru post-mortem al Academiei Române și o figură emblematică a literaturii secolului XX.
Laureat al Premiului Herder și nominalizat în 1980 la Premiul Nobel pentru Literatură, Nichita rămâne autorul unor volume fundamentale precum O viziune a sentimentelor, Necuvintele sau Epica magna.
Departe de imaginea scriitorului sărac și marginal, Nichita Stănescu a fost unul dintre favoriții regimului ceaușist și a fost răsplătit pe măsură pentru contribuțiile sale literare și simbolice. Avea venituri considerabile pentru acea perioadă, însă banii nu rămâneau niciodată la el. Poetul îi cheltuia cu generozitate pe prieteni, petreceri și nopți stropite din belșug cu alcool.
Poetul favorit al regimului, risipitor fără limite
Se spune că Nichita cheltuia lunar aproximativ 10.000 de lei, într-o vreme în care salariul mediu era de 1.000 de lei.
Pentru un post onorific la revista România literară câștiga circa 5.000 de lei, iar restul provenea din drepturi de autor.
Deși risipitor, era extrem de riguros cu evidența cheltuielilor: își nota într-un carnețel atât chefurile, cât și împrumuturile acordate altor scriitori, trecând chiar și lista „datornicilor”.
Cu trecerea anilor, alcoolul l-a transformat vizibil. I-au căzut inclusiv dinții, însă acest lucru nu i-a afectat farmecul personal sau relația cu femeile, cealaltă mare pasiune a vieții sale. Nichita a avut trei soții și nenumărate iubite, trăind intens și fără rezerve fiecare relație.
Unul dintre locurile sale preferate era o cârciumă din apropierea Palatului Elisabeta, unde cânta adesea Johnny Răducanu. Acolo a cunoscut o tânără blondă pe care a invitat-o la el, în zona Pieței Amzei.
Ieșit să o întâmpine, Nichita s-a legitimat spontan în fața unor milițieni, fără ca aceștia să-i ceară actele. Tânăra, martoră de la distanță, a plecat și nu s-a mai întors. O altă mare iubire a fost Ionica, o văduvă cu un copil, care l-a părăsit ulterior și a plecat în Franța.
În august 1981, Nichita Stănescu a suferit prima criză hepatică gravă. O lună mai târziu a fost internat la Spitalul Fundeni. Cu toate acestea, nu a renunțat la stilul său de viață.
O moarte prematură și „pactul cu diavolul”
Cu doar câteva zile înainte de moarte, pe 9 decembrie 1983, Nichita a participat la nunta unor prieteni la Turnu Severin. S-a întors în București pe 12 decembrie, iar în aceeași seară, pe fondul consumului abundent de alcool, criza de ficat a reapărut violent.
A fost transportat de urgență la spital, însă era prea târziu. Într-o zi de marți, 13 decembrie, Nichita Stănescu s-a stins. Oficial, cauza morții a fost un stop cardio-respirator. În realitate, la autopsie s-a constatat că ficatul său era aproape inexistent, după cum a povestit prietenul său apropiat, poetul Cezar Ivănescu.
Despre legătura dintre geniu și autodistrugere, prozatorul Ștefan Agopian a făcut o mărturisire tulburătoare: „Mulţi şi-au pus problema dacă Nichita ar fi scris ce a scris dacă n-ar fi băut. Probabil că nu. Ca şi Adrian Leverkühn, celebrul personaj al lui Thomas Mann, Nichita a făcut şi el un pact cu diavolul. Acesta i-a oferit douăzeci şi patru de ani de geniu. Şi-a plătit datoria prin alcoolism şi o moarte prematură.”
Agopian amintește că Nichita nu a băut până la vârsta de 26 de ani, limitându-se la „carcalete”, un amestec de vin, sifon și sirop. După debutul din 1960, cu volumul Primele iubiri, talentul său a erupt cu o forță rar întâlnită. „Puțea de talent”, spune Agopian, iar lui Nichita i s-a părut că asta nu e suficient, potrivit descopera.
