„Copacul lui Robin Hood”, tăiat de un puști de 16 ani! Arțarul avea 200 de ani și era cel mai fotografiat din Anglia

Indignare în Marea Britanie, după ce un adolescent de 16 ani a tăiat unul dintre cei mai emblematici copaci din lume. Este vorba despre arțarul situat în strâmtoarea Sycamore, chiar lângă zidul lui Hadrian, în Northumberland. Acesta a trăit falnic timp de 200 de ani, până când un puști s-a decis să-l taie cu drujba, miercuri noapte, fără niciun motiv clar.

Arțarul din Sycamore Gap, tăiat cu o drujbă. Septembrie 2023
Arborele istoric a fost tăiat cu o drujbă (Foto: Profimedia)

Adolescentul care a tăiat copacul din Northumberland a fost arestat

Adolescentul, al cărui nume nu a fost făcut public, a fost arestat, potrivit publicației britanice The Independent. Nu se știe momentan dacă a acționat singur, însă oamenii legii au declarat că acesta cooperează cu anchetatorii. Arțarul bătrân a devenit faimos după ce a apărut în celebrul film „Robin Hood: Prințul Hoților” din 1991, în care a jucat Kevin Costner în rol principal. Poliția din Northumberland a deschis o anchetă, după ce copacul a fost „tăiat intenţionat în timpul nopţii”. Oamenii legii au menționat că tratează această infracţiune drept un act de vandalism.

Copacul era iubit de întreaga țară
Copacul era iubit de întreaga țară

Celebrul arbore, situat într-un peisaj superb de lângă Zidul lui Hadrian  – care se află în patrimoniul mondial UNESCO, a putut fi admirat timp de secole, datorită poziționării sale optime. El era îngrijit de Northumberland National Park Authority și de National Trust.

Copacul nu a fost doar un reper turistic, ci a ocupat un loc special în inimile multora. Localnicii lăsau la umbra lui pietricele memoriale decorate, în amintirea celor dragi care nu mai sunt printre noi. Directorul general al National Trust, Andrew Poad, a spus că sicomorul a fost „o parte importantă și emblematică a peisajului, timp de aproape 200 de ani”. Aici, oamenii obișnuiau să vină să se pozeze cu ocazii speciale – fiind un loc preferat pentru fotografiile de nuntă sau cele aniversare.

Deputatul conservator Guy Opperman a spus că a fost „fără îndoială un act criminal”, dar a adăugat că „și dacă poliția l-a prins pe făptuitor, copacul a dispărut pentru totdeauna”.

Anna Charlton, care conduce o afacere turistică în Parcul Național Northumberland, a descris copacul drept „o emblemă”: „Plâng. Acesta nu este doar un act de vandalism, este un atac asupra naturii. E o zi groaznică pentru noi toți. Sunt devastată”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net