Curiozități de aflat în Postul Paștelui: Care sunt cele mai mari păcate în fața lui Dumnezeu

Toți cunoaștem care sunt cele mai mari păcate în fața lui Dumnezeu, cu toate acestea există unele pe care nu le conștientizăm și în care persistăm.

Curiozități de aflat în Postul Paștelui
Curiozități de aflat în Postul Paștelui

Iertarea păcatelor strigătoare la cer

Sunt în număr de cinci și sunt cele mai grave: uciderea, inclusiv uciderea pruncilor nenăscuți, manifestarea sexuală anormală, neplata lucrătorilor; asuprirea văduvelor și a orfanilor și batjocorirea părinților.

Păcate împotriva Duhului Sfânt

Sunt trei la număr și sunt păcate grele: necredința sau nepăsarea față de Dumnezeu, ura împotriva lui Dumnezeu, deznădejdea întrucât asta înseamnă neîncredere în marea milostivire a lui Dumnezeu. Pe de altă parte, o încredere prea mare în bunătatea lui Dumnezeu te va face să săvârșești necontenit păcate, contând pe faptul că Dumnezeu te va ierta.

Păcate de căpetenie 

Acestea sunt păcate pe care le ignorăm frecvent. Este evident că este uciderea este un lucru rău, însă adesea nu realizăm că mânia este un lucru la fel de rău. Desigur, nu la fel de grav, dar este, totuși, un păcat mare, de care trebuie să ne amintim atunci când mergem la spovedanie pentru a-l spune preotului și a obține iertare.

Printre cele mai mari păcate în fața ui Dumnezeu se numără și cele 7 păcate de căpetenie: mândria; iubirea de bani și, în general, de avuții; desfrânarea; lăcomia; invidia; mânia; lenea.

Ce facem când apropiații noștri săvârșesc unele dintre cele mai mari păcate

Dacă noi ne putem ține departe de păcate, nu același lucru putem face și cu oamenii din jurul nostru. Preoții spun că atunci când observăm că unul dintre apropiații noștri comite un păcate iar noi nu-l oprim, luăm parte la păcatul săvârșit de acesta. Devenim, astfel, și noi răspunzători înaintea lui Dumnezeu.

Ce ne rămâne de făcut în acest caz? Simplu: să-i atragem atenția celui pe cale să comită păcatul. Evident, atragerea atenției nu este o garanție a faptului că persoana respectivă nu va persista în săvârșirea păcatului.

De asemenea, nu trebuie să ne așteptăm la mulțumiri din partea lui, ba, din contră, am putea spune. În cel mai bun caz putem fi ignorați, în cel mai rău – apostrofați. Acest lucru nu trebuie însă să ne împiedice să le semnalăm apropiaților greșelile și cu alte ocazii.

De fapt, această atitudine a noastră, pe care mulți n-o vor percepe într-o manieră pozitivă, ne este nouă înșine de ajutor întrucât, în acest fel, ne facem datoria de buni creștini.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net