De ce aerul condiționat poate provoca iritații, dureri de cap și oboseală. „Nu doar temperatura contează”

De ce aerul condiționat poate provoca iritații, dureri de cap și oboseală. „Nu doar temperatura contează”

Ochi iritați, tuse seacă, senzație de gât uscat, dureri de cap, oboseală sau dificultăți de concentrare sunt simptome pe care numeroase persoane le resimt după ce petrec mai multe ore în spații puternic climatizate. Potrivit prof. dr. Cristian Oancea, medic primar pneumolog și vicepreședinte al Societății Române de Pneumologie, aceste manifestări sunt asociate, de multe ori, cu ceea ce specialiștii numesc „Sick Building Syndrome”.

Aer condiționat / Foto: Shutterstock
Aer condiționat / Foto: Shutterstock

Medicul explică faptul că fenomenul este legat de calitatea necorespunzătoare a aerului condiționat din spațiile închise și de utilizarea incorectă a sistemelor de climatizare. În perioadele de caniculă, riscul apariției acestui sindrom crește, deoarece oamenii petrec mai mult timp în încăperi răcite artificial.

Ce este „Sindromul Clădirii Bolnave”

Cristian Oancea arată că temperaturile ridicate îi determină pe oameni să stea perioade îndelungate în spații climatizate, iar dacă instalațiile de aer condiționat nu sunt întreținute corespunzător, aerul este prea uscat sau ventilația este insuficientă, pot apărea numeroase probleme.

Acestea includ iritații ale căilor respiratorii, dureri de cap, stare de oboseală și dificultăți de concentrare.

„Temperaturile ridicate determină oamenii să petreacă perioade tot mai lungi în încăperi climatizate, iar atunci când instalaţiile de aer condiţionat nu sunt întreţinute corespunzător, aerul este prea uscat sau ventilaţia este insuficientă, pot apărea numeroase manifestări, de la iritaţii ale căilor respiratorii până la cefalee şi stare de oboseală. Sick Building Syndrome nu este o boală în sine, ci un ansamblu de simptome. De cele mai multe ori, acestea se ameliorează după părăsirea clădirii, însă expunerea repetată poate afecta calitatea vieţii şi poate agrava afecţiunile respiratorii preexistente”, a declarat Cristian Oancea pentru news.ro.

Filtrele necurățate pot favoriza acumularea bacteriilor și alergenilor

Un alt risc important îl reprezintă filtrele instalațiilor de climatizare care nu sunt curățate sau schimbate periodic.

Potrivit pneumologului, acestea pot acumula bacterii precum Legionella pneumophila, Pseudomonas aeruginosa sau Acinetobacter, dar și fungi, acarieni și polen. Toți acești factori pot agrava alergiile și afecțiunile respiratorii.

Nu doar temperatura contează, ci și calitatea aerului pe care îl respirăm. Filtrele instalaţiilor de aer condiţionat trebuie curăţate sau înlocuite periodic pentru a preveni acumularea bacteriilor, fungilor, acarienilor şi a altor particule care pot ajunge în căile respiratorii. La fel de important este să evităm diferenţele foarte mari de temperatură.”, subliniază Cristian Oancea.

Ce temperatură ar trebui setată la aerul condiționat

Medicul atrage atenția și asupra diferențelor prea mari de temperatură dintre interior și exterior.

Potrivit acestuia, trecerea repetată de la 18-20 de grade Celsius în interior la temperaturi de peste 35 de grade Celsius afară obligă organismul să își activeze permanent mecanismele de termoreglare.

Acest stres termic repetitiv poate favoriza deshidratarea, accentua oboseala și durerile de cap și poate irita căile respiratorii chiar și în cazul persoanelor fără afecțiuni pulmonare.

Din acest motiv, Cristian Oancea recomandă ca temperatura aparatului de aer condiționat să fie setată cu cel mult 6-8 grade Celsius sub temperatura exterioară.

Expunerea repetată la aer condiționat și la diferențe mari de temperatură poate afecta temporar mecanismele naturale de apărare ale căilor respiratorii.

Potrivit medicului, uscarea mucoasei bronșice și încetinirea clearance-ului mucociliar reduc capacitatea organismului de a elimina particulele inhalate, ceea ce poate favoriza multiplicarea unor virusuri respiratorii, precum rinovirusurile, virusurile gripale sau virusul sincițial respirator.

În cazul persoanelor vârstnice, al pacienților cu boli pulmonare cronice și al celor cu imunitatea scăzută, aceste infecții pot evolua către pneumonii care necesită spitalizare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
politie sua istock jpg
image png
image png
soare solstitiu adobestock jpg
bani multi pensie jpg
image png
vintila voda jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
image
image