Dispărut de 26 de ani și găsit în casa vecinului! Familia îl credea mort

Algerianul Omar Bin Omran, în vârstă de 45 de ani, a dispărut în mod misterios în 1998 din orașul Djelfa. La acea vreme, familia lui l-a căutat neîncetat, însă în zadar. De-a lungul anilor, rudele s-au împăcat cu ideea că acesta ar putea fi mort.

Algerianul Omar Bin Omran, dispărut în 1988, a fost găsit într-un grajd. Mai 2024
Omar Bin Omran a fost găsit într-un grajd, printre paie (Sursă foto: captură video)

Familia lui Omar Bin Omran crede că răpitorul i-a făcut vrăji

Au crezut că s-a stins în timpul războiului civil dintre guvernul nord-african și grupările rebele. Însă, s-au înșelat amarnic. Omar, care are opt frați, era de fapt în viață și se afla extrem de aproape de casă. Mai exact, la mai puțin de 200 de metri distanță, în satul El-Guédid. El a fost ținut captiv timp de aproape trei decenii, într-un grajd.

A fost găsit pe proprietatea unui vecin, în urma unei percheziții făcute de autorități. Rudele au declarat că bărbatul putea, în timpul captivităţii, să-şi vadă şi audă membrii familiei printr-o deschidere aflată în grajd, „dar era incapabil să strige sau să fugă, din cauza unei vrăji pe care i-a făcut-o răpitorul”, potrivit News.ro. Cu toate acestea, cel mai probabil, starea psihică deteriorată ar putea fi explicația.

Suspectul, un angajat municipal în vârstă de 61 de ani, care a trăit ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat în toţi aceşti ani, a fost arestat şi urmează să fie judecat. Procurorii din Djelfa, un oraș de munte cu aproximativ 500.000 de locuitori, au declarat că Omar va primi îngrijiri psihologice și au jurat că i se va face dreptate, relatează tabloidul britanic Daily Mail.

Se pare că bărbatul a fost găsit în urma unui pont dat poliției de către familie, care susține că fratele suspectului a sugerat pe rețelele sociale că acesta ar fi implicat în dispariția lui Omar Bin Omran.

Omar Bin Omran, imagine veche de când era adolescent
A dispărut când era adolescent (Foto: Djelfa Judicial Council)

Rudele lui au afirmat că nu se așteptau la un asemenea miracol, dar că și-au păstrat speranța, în pofida faptului că nu știau nimic de el. Un vecin al bărbatului răpit a declarat postului de televiziune algerian Bilad că: „Sărmana lui mamă a murit în timp ce el era în captivitate, fără să știe ce i s-a întâmplat, fără să știe că în tot acest timp el a fost chiar lângă ea”. Mama lui Omar a murit în 2013.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net