El e Thoth, motanul parașutist! Nu are frică de înălțime
Ivan Kuznetsov (37 de ani) și motanul său curajos, Thoth, formează un duo inedit pasionat de adrenalină. Cei doi practică împreună Para-Ski, un sport extrem care combină parașutismul cu schiul. Pe 8 februarie, la stațiunea Gribanovka din Rusia, Ivan a coborât pe pârtie cu parașuta, avându-l alături pe Thoth, un motan de șapte luni din rasa Bengal.

Thoth poartă echipament de protecție
După ce au testat schiatul împreună în decembrie anul trecut, Ivan și Thoth au decis să ducă aventura la un nou nivel, încercând și zborul cu parașuta. Pentru siguranța pisicii, Ivan i-a fixat hamul de echipamentul de protecție al parapantei de mare viteză, asigurându-se că micul aventurier rămâne în siguranță pe tot parcursul zborului.
În plus, Thoth a purtat o geacă călduroasă pentru a rezista aerului rece de munte. Felina, asigurată în hamul stăpânului, a purtat și o cască de parașutism în miniatură. Thoth a rămas foarte calm în timpul zborului, semn că are încredere deplină în stăpânul său.

Thoth e obișnuit cu sportul
Imaginile adorabile cu Thoth în echipamentul său de parașutist v-ar putea păcăli, însă motanul este un adevărat profesionist. El nu este străin aventurilor în aer liber, însoțindu-l pe Ivan în excursii cu bicicleta, sesiuni de schi și chiar înot. Această experiență unică a atras atenția pasionaților de sporturi extreme și iubitorilor de animale, demonstrând că legătura dintre om și pisică poate depăși orice graniță, chiar și cea a cerului.

Ivan și Thoth au devenit o faimoși nu doar în Rusia, ci și în întreaga lume, datorită curajului și devotamentului lor unul față de celălalt. Chiar dacă unii ar putea considera că este un sport periculos pentru un motan, Ivan este un profesionist și nu are grijă ca motanul lui să se simtă și să fie tot timpul în siguranță. Iar pentru Ivan, Thoth nu este doar un animal de companie, ci un partener de nădejde în orice provocare.