„Fermierul cu doișpe clase” care a scos la lumină una dintre cele mai mari conspirații ale tuturor timpurilor
În anii 1990, vacile lui Wilbur Earl Tennant, un fermier din Virginia de Vest, au început să moară în circumstanțe misterioase. Nimeni nu bănuia atunci că aceste decese vor declanșa una dintre cele mai mari anchete de mediu din istoria Statelor Unite. Povestea începe pe terenul familiei Tennant, aflat în apropierea unei fabrici DuPont, producătorul celebrului strat antiaderent Teflon.

Cum și-a dat seama că ceva nu este în regulă
După ce familia Tennant vânduse o parte din proprietate celor de la DuPont, fermierul a observat spumă ciudată în pârâul care traversa terenul și efectele devastatoare asupra vitelor sale: pierdere în greutate rapidă, tumori și probleme organice neexplicate.
„Ceva nu este în regulă cu apa asta”, a spus Tennant.
Avocatul care a luat lupta în serios
După refuzul unor avocați locali, Tennant a ajuns în contact cu Rob Bilott, un tânăr avocat din Cincinnati, inițial specializat în apărarea marilor corporații. Bilott a acceptat cazul și a început o investigație care avea să dezvăluie adevărul despre chimicalele PFOA, folosite în Teflon și nelistate ca periculoase de Agenția pentru Protecția Mediului (EPA).
Documentele obținute de Bilott au arătat că DuPont știa încă din 1961 că PFOA era toxică pentru animale, iar substanța se acumula în sângele angajaților și al comunităților locale. De asemenea, studiile efectuate de 3M și DuPont au arătat că PFOA și PFOS nu se degradează în mediu și pot provoca malformații congenitale și boli grave, inclusiv cancer.
Substanțele PFOA și PFOS au fost găsite în apa de băut, laptele matern și în alimentele locale. Expunerea cronică a fost asociată cu boli tiroidiene, colesterol crescut, hipertensiune și diverse tipuri de cancer. Studiul C8, realizat ulterior de DuPont, a confirmat „o legătură probabilă” între expunerea la PFOA și aceste afecțiuni.
Deși nu a trăit să vadă toate consecințele investigației, Tennant a rămas simbolul curajului: un „fermier cu doișpe clase” care a știut adevărul din prima zi. Povestea sa a fost adusă pe marele ecran în filmul Dark Waters (2019), în care Mark Ruffalo îl interpretează pe avocatul Bilott.
Astăzi, chimicalele PFOA și PFOS sunt detectate în sângele majorității oamenilor și continuă să reprezinte o provocare pentru sănătatea publică și protecția mediului, demonstrând că uneori vocea unui simplu fermier poate fi mai puternică decât cea a gigantelor corporative.
Unde mai întâlnim PFOA și PFOS?
Aceste substanțe sunt prezente în produse antiaderente, textile impermeabile, cutii pentru alimente, produse ignifuge, electronice și chiar ața dentară. În ciuda studiilor care arată riscurile, companiile implicate continuă să nege responsabilitatea, iar substanțele persistă în sol, aer și apă, afectând generații întregi.



































