L-au amendat pe Moș Crăciun! S-a certat cu polițiștii și a refuzat să plătească

Un Moș Crăciun furios nu a vrut să își plătească biletul de parcare pentru „sania” lui. Zilele trecute, Mick Worrall (75 de ani) oferea dulciuri și cadouri copiilor, când a fost abordat de un polițist rutier. 

Mick Worrall refuză să plătească amenda de parcare pentru sania sa (foto: Profimedia)
Mick Worrall refuză să plătească amenda de parcare pentru sania sa (foto: Profimedia)

Citește și: El joacă rolul lui Moş Crăciun de şase decenii! 

Bărbatul strânge bani pentru copii cu handicap

Bărbatul s-a certat cu autoritățile și le-a spus să îi trimită amenda la Polul Nord, deoarece el nu merge cu sania pe stradă, ba chiar spune că s-a plimbat pe lângă ea până a o lăsa în parcarea din centrul orașului Worcester.

Mick strânge bani pentru o cauză nobilă, New Hope Worcester Children’s Charity, un centru ce ajută familiile care au copii cu handicap. El are de gând să se întoarcă în oraș, în perioada 21-23 decembrie, pentru a împărți daruri și speră ca până atunci consiliul să renunțe la amendă. „Nu voi dezamăgi copiii. Îmi face plăcere să pun zâmbete pe fețele lor”, a declarat Mick, conform tabloidului Metro.

Un băiețel a asistat la toată scena

Poreclit și „Chicken Mick”, bărbatul spune că este pregătit să meargă în instanță și să se confrunte cu acuzațiile consiliului pe această temă. „Voi merge la proces îmbrăcat ca Moș Crăciun, dacă trebuie”, a adăugat Mick. Toată scena a fost surprinsă de un băiețel de 12 ani, Jake Fox din Ombersley, care urmează cursurile Școlii King Charles din Kidderminster și care a ținut să îi ia apărarea Moșului: „I-am spus agentului: «Nu poți face asta. Moșul face un lucru bun»”.

Unchiul micuțului, Mike Fellows, care a asistat, de asemenea, la incident, a declarat că a mers pe jos de la Pump Street până l-a găsit pe Mick aproape de sfârșitul târgului de Crăciun, în conversație cu gardienii. „Au fost o mulțime de oameni care s-au adunat în jurul lui și l-au auzit țipând. Pentru început, am crezut că a fost o înscenare, dar polițistul a mers în partea din spate a saniei pentru a face fotografii ale numerelor de înmatriculare. Moșul a strigat «vei ajunge pe lista obraznică!». Multă lume spunea «nu poți să-i faci asta Moșului»”.

Iată și: Mii de Moși Crăciun s-au adunat anul acesta, pentru maratonul din Burghley Park 

Prietenul Moșului este alături de el

Prietenul bărbatului, Stuart Hackett, care a fost îmbrăcat că pom de Crăciun alături de Mick în timp ce îl ajuta să împartă cadouri copiilor, a declarat că îl va sprijini dacă acesta va merge în instanță.

„Trebuie să existe reguli, dar este timpul sărbătorilor de Crăciun! Ei trebuie să se aștepte ca cineva să vină ca Moș Crăciun pentru a oferi daruri oamenilor în spiritul festiv. Aș vrea ca ei să renunțe la bilet” , a spus Stuart Hackett, pentru aceeași sursă.

În ciuda replicilor pline umor ale lui Moșului Worrall, martorii au spus că acesta este cu adevărat nemulțumit de faptul că i s-a dat amendă și că incidentul chiar nu a fost o înscenare. Un purtător de cuvânt al Consiliului Local Worcester a declarat că nu poate comenta cazuri individuale, dar a confirmat că amenda a fost emisă pentru „conducerea într-o zonă pietonală”.

 Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net