Metoda descoperită de britanici care îți garantează că vei câștiga la Loto. Ce trebuie să faci

Doi matematicieni britanici, David Stewart și David Cushing de la Universitatea din Manchester, au dezvăluit o formulă matematică care, susțin ei, ar putea spori șansele de câștig la loterie.

Formula de a câștiga la LOTO există / foto: arhiva
Formula de a câștiga la LOTO există / foto: arhiva

Acești matematicieni sugerează că achiziționarea a 27 de bilete este cheia succesului. Cu toate acestea, ei recunosc că nu există o certitudine absolută că utilizatorii acestei metode își vor recupera integral costurile biletelor.

Stewart și Cushing au identificat un set specific de 27 de bilete care, din punct de vedere matematic, acoperă toate combinațiile posibile pentru a obține cel puțin un premiu. Costul total al acestor 27 de bilete se ridică la 54 de lire sterline, aproximativ 69 de dolari.

Potrivit regulilor jocului, dacă se ghicesc două numere corecte, se câștigă un bilet gratuit, iar pentru trei numere corecte se câștigă în jur de 38 de dolari, conform Business Insider. Câștigul jackpotului se obține prin ghicirea tuturor celor șase numere.

Tehnica se numește geometrie finită

Metoda propusă de Stewart și Cushing folosește o tehnică matematică numită geometrie finită. Aceasta implică aranjarea numerelor de la 1 la 59 în perechi sau tripleți pe diferite forme geometrice, creând astfel un set de șase numere pentru fiecare bilet.

Sunt necesare 27 de astfel de seturi pentru a acoperi toate cele 59 de numere și a asigura potrivirea a cel puțin unei perechi.

Cu toate acestea, Peter Rowlett de la Universitatea Sheffield Hallam, tot din Marea Britanie, a avertizat că, în 99% dintre cazuri, cei care folosesc această metodă probabil nu își vor recupera investiția.

Metoda prin care un bărbat a câștigat la loto de 6 ori consecutiv

Raymond Roberts Sr. din Fall River, Massachusetts, a dovedit că norocul poate fi uluitor, câștigând de nu mai puțin de șase ori la loterie într-o singură extragere. Surprinzător, el a folosit aceleași numere pentru fiecare bilet cumpărat.

Este aproape incredibil, dar Raymond Roberts Sr. din Fall River, Massachusetts, SUA, a reușit să câștige de șase ori în aceeași extragere la loterie. Pe data de 14 decembrie anul trecut, el a obținut victoria folosind aceleași numere pe fiecare din biletele sale la jocul „Lucky for Life”.

Numerele, pe care le-a ales pentru semnificațiile lor speciale legate de date aniversare și zile de naștere, le-a jucat constant în diferite jocuri timp de peste două decenii. Pentru acea extragere, Raymond a reușit să ghicească primele cinci numere pe toate cele șase bilete achiziționate.

A câștigat peste 2 milioane de dolari

Ghicitul primelor cinci numere pe toate cele șase bilete i-a adus un premiu total impresionant de peste 2 milioane de dolari.

La momentul revendicării premiului, el a ales să primească o sumă de 390.000 de dolari pentru cinci dintre biletele câștigătoare, iar pentru al șaselea bilet, a optat pentru un premiu de 25.000 de dolari pe lună pe viață.

Massachusetts State Lottery a confirmat această realizare neobișnuită. „Raymond Roberts Sr. din Fall River este mândrul câștigător a șase premii de 25.000 de dolari pe an pe viață la jocul multi-stat 'Lucky for Life', după ce a nimerit primele cinci numere pe șase bilete cumpărate ”, a raportat Loteria de Stat din Massachusetts, conform DailyStar, un tabloid britanic.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net