Noua fiță: înmormântările Barbie! Cât costă un sicriu roz
„Virusul” Barbie a ajuns și la...înmormântări! Casele funerare din Mexic oferă acum sicrie roz bombon, pentru cei care își doresc ceremonii funerare care au drept tematică celebra păpușă lansată de compania Mattel.
Chiar dacă viața nu e tocmai roz, cine spune că înmormântarea nu poate fi așa? Filmul „Barbie” regizat de Greta Gerwig a creat isterie în întreaga lume. Se pare că popularitatea acestuia a contribuit la deficitul de vopsea roz folosită în industria modei, iar acum chiar și casele funerare promovează acest trend. Ele oferă sicrie roz cu tema Barbie, pentru fanii care doresc să-și ia dragostea pentru păpușa Mattel cu ei în mormânt, potrivit publicației americane New York Post.
„Acum te poți odihni precum păpușa Barbie”
„Acest sicriu, cu o culoare roz strălucitoare, reprezintă scânteia și energia acelor momente de neuitat pe care le-au trăit defuncții. Poveștile lor merită să fie amintite și sărbătorite cu multă culoare. Fie ca acest omagiu să fie o sărbătoare plină de dragoste.” – așa sună un clip promoțional al casei de pompe funebre Olivares.
Compania își promovează sicriul „Casa Barbie” cu sloganul: „Acum te poți odihni precum păpușa Barbie”. Și nu este singurul astfel de exemplu. Casele funerare din Mexic, El Salvador și din întreaga America Latină au lansat, de asemenea, coșciuge în nuanța la modă, oferind oamenilor posibilitatea de a se asigura că cei dragi se vor odihni în roz pentru totdeauna. Un astfel de sicriu costă aproximativ 2.000 de dolari.
Operatorul de pompe funebre Isaac Villegas a declarat pentru Jam Press că interesul pentru modelul roz a crescut în momentul lansării filmului Barbie, ceea ce i-a determinat să ofere o reducere de 30%: „Am vrut să promovăm sicriul roz, deoarece a devenit un trend în această perioadă. Mulți oameni ne-au contactat în legătură cu el, am încheiat contracte cu cel puțin 10 clienți noi. Ne-am epuizat chiar și stocul.”