Obiceiuri ce-i scot din sărite pe români, la cumpărături: „Este o regulă nescrisă..?”

Prin intermediul rețelelor de socializare, mai mulți români au povestit că au trecut prin situații stânjenitoare în timp ce se aflau la cumpărături în supermarketuri. Tot mai multe persoane sunt deranjate de obiceiurile unor anumiți clienți.

Obiceiuri ce-i scot din sărite pe români / foto: arhiva Click!
Obiceiuri ce-i scot din sărite pe români / foto: arhiva Click!

Pe rețelele de socializare, numeroși români, care au fost invitați să relateze ce îi deranjează cel mai mult atunci când merg la cumpărături în supermarketuri, au povestit că au întâmpinat situații neplăcute și au fost martorii obiceiurilor deranjante ale altor clienți. Lista situațiilor jenante a inclus plângeri cu privire la persoane care iau articole de pe rafturi, apoi le abandonează, ori gustă din alimente și băuturi, punându-le apoi la loc, igiena unor clienți și comportamentul vânzătorilor.

„Desfaci astfel de produse, doar pentru a le mirosi? Nu poți să le cumperi și atât?”

„Într-un supermarket, am vrut să cumpăr rezerve pentru un odorizant de baie. Am vrut să iau o cutie, dar nici bine nu am ridicat-o, că m-am trezit cu toate rezervele peste tot, pe jos. Înaintea mea au fost mai multe persoane „binevoitoare” care au desfăcut ambalajele și le-au lăsat așa pe raft. Este un odorizant la 8 lei, nu am idee la ce se așteaptă oamenii aceștia care deschid cutiile. Înțelegeam așa ceva dacă erau doar una - două cutii deschise, dar dacă erau toate desfăcute. Am văzut ambalaje deschise în mai multe supermarketuri: geluri de duș, șamponuri, creme deschise. Este o regulă nescrisă că dacă să desfaci astfel de produse, doar pentru a le mirosi? Nu poți să le cumperi și atât?”,se întreabă o utilizatoare a platformei Reddit.

 Mulți români și-au amintit și situații neplăcute la cumpărături provocate de alți clienți.

„Nu uit sticlele de balsam pe care oamenii le deschid să își bage ei nasul acolo în toate, deodorantele spray probate, am văzut și pastă de dinți deschisă pe rafturi. Unii umblă cu mâinile pe toate fructele și legumele, tot pipăindu-le. Alții rup roșiile de pe ciorchine cu toate că se vând la ciorchine sau mănâncă fructele cu scuza că doar le gustă. Alteori am văzut sticle cu apă sau sucuri desfăcute de cei însetați și lăsate apoi pe rafturi”, scrie un alt român.  

Citește mai multe pe Adevărul.ro



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
kate middleton craciun getty jpg
perdelealbe ca la hotel png
piftie jpg
man 9880887 1280 png
udrea jpg
plaja bondi profimedia jpg
radu f alexandru jpg
Pasaport romanesc FOTO Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net