Postul Paștelui 2025, cel mai aspru post din an. Are numai două zile de dezlegare la pește

Ultima actualizare:

Postul Paștelui 2025 este considerat cel mai aspru post din an, fiind mult mai strict decât Postul Crăciunului. Acesta durează 40 de zile și este o perioadă de purificare trupească și sufletească pentru credincioși.

Postul Paștelui începe pe 3 martie 2025 și se încheie pe 19 aprilie / foto: arhiva
Postul Paștelui începe pe 3 martie 2025 și se încheie pe 19 aprilie / foto: arhiva

Spre deosebire de alte posturi, Postul Paștelui are foarte puține zile de dezlegare la pește, iar în 2025, există două astfel de zile: 25 martie, când se sărbătorește Buna Vestire, și 13 aprilie, de Florii.

Ce reprezintă postul

Postul, indiferent de religie, implică abținerea de la anumite alimente, băuturi și uneori activități, având un scop spiritual, moral sau de purificare.

În tradiția ortodoxă, postul este un act de smerenie și apropiere de Dumnezeu. Acesta nu este doar o restricție alimentară, ci și un exercițiu spiritual, care include rugăciunea, milostenia și faptele bune.

Postul are o importanță deosebită în viața creștinilor, fiind o practică menită să echilibreze relația dintre trup și suflet, să purifice mintea și să apropie omul de Dumnezeu.

Originea postului datează încă din Vechiul Testament, când profeții și drepții posteau pentru a se curăța spiritual și a primi revelații divine.

Postul nu este impus rigid, ci trebuie ținut cu discernământ și sinceritate, adaptându-se pentru cei bolnavi, copiii mici, femeile însărcinate sau persoanele cu muncă grea.

Pentru creștini, postul este strâns legat de pregătirea pentru Sfânta Împărtășanie. Prin post și spovedanie, credincioșii se curăță sufletește înainte de a primi Trupul și Sângele lui Hristos. 

Astfel, Postul Paștelui nu este doar o restricție alimentară, ci un drum spiritual către Înviere. Prin renunțarea la plăcerile lumești și concentrarea asupra rugăciunii și credinței, credincioșii se pregătesc pentru marea sărbătoare a Învierii lui Hristos.

Cât durează Postul Paștelui și când este dezlegarea la pește

Postul Paștelui începe pe 3 martie 2025 și se încheie pe 19 aprilie, înainte de Sărbătoarea Învierii.

Acesta amintește de postul de 40 de zile și 40 de nopți ținut de Iisus Hristos înainte de a începe propovăduirea Evangheliei. Totodată, face trimitere și la postul lui Moise pe Muntele Sinai, când a primit Tablele Legii.

Spre deosebire de alte posturi, care includ mai multe zile de dezlegare la pește, Postul Paștelui are doar două: 25 martie, de Buna Vestire și 13 aprilie, de Florii. De fapt, sunt cele două sărbători în care, prin tradiție, e dezlegare la pește.

Aceasta este considerată o sărbătoare de mare importanță în creștinism, marcând momentul în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria că va naște pe Fiul lui Dumnezeu. Dezlegarea la pește este văzută ca o răsplată pentru credincioși și o modalitate de a cinsti sărbătoarea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Proces electoral într-o secție de vot în timpul turului I al alegerilor pentru funcția de președinte al României și pentru referendumul legat de Capitală, București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Refacerea podului de acces al Castelului Corvinilor (foto: Facebook / Muzeul Castelul Corvinilor)
pomi fructiferi jpg
medici jpg
tate acuzat jpg
pokemon istock jpg
supermarket jpg
benzina jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net