Specia care revine în pădurile României după aproape un secol. 51 de exemplare ajung din nou în natură

O specie dispărută din peisajul românesc de aproape o sută de ani își face, în sfârșit, simțită prezența. După un amplu proces de repopulare desfășurat în mai multe județe, specialiștii anunță revenirea spectaculoasă a unor exemplare care vor readuce echilibrul în ecosistemele locale.

Cerbul lopătar, dispărut de un secol, revine spectaculos în România / foto: Pixabay
Cerbul lopătar, dispărut de un secol, revine spectaculos în România / foto: Pixabay

După aproape o sută de ani în care nu a mai fost văzut în zonele de deal și câmpie, cerbul lopătar, una dintre cele mai spectaculoase specii de erbivore din România, își face din nou loc în pădurile țării. Reintroducerea are loc printr-un amplu program al Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS).

În județul Iași, animalul nu mai fusese observat de aproape un secol. Anul trecut, AJVPS Iași a cumpărat 25 de exemplare din rezervații din România și Polonia, ducându-le într-un țarc special de aclimatizare.

Am amenajat țarcul ăsta de aclimatizare și deja avem 15 pui făcuți în țarc”, a declarat Marian Sebastian Florea, directorul AJVPS Iași, potrivit știrileprotv.ro.

51 de cerbi pregătiți să revină în sălbăticie

După perioada de adaptare, animalele vor fi lăsate libere în natură. Odată cu puii născuți, numărul ajunge la 51 de cerbi lopătari care vor popula din nou pădurile Iașului. Specialiștii arată că dispariția lor a avut cauze multiple: schimbări climatice, defrișări, urbanizare, vânătoare excesivă și braconaj.

Perioadele celor două războaie mondiale au generat un colaps demografic, extinderea agriculturii intensive, pierderea pădurilor de foioase au eliminat specia aceasta”, a explicat Mircea Lazăr, profesor la Universitatea de Științele Vieții din Iași.

Și alte județe din țară au derulat proiecte de reintroducere. De exemplu, în Botoșani, acum 14 ani au fost eliberate 60 de exemplare, iar populația a crescut azi la aproximativ 200. Conform Ministerului Mediului, România are în prezent aproape 8.000 de cerbi lopătari, o creștere semnificativă față de ultimele decenii.

Proiectele de reintroducere sunt considerate vitale pentru biodiversitate și pentru restabilirea echilibrului în pădurile românești, unde această specie a fost cândva simbolică. Prin aceste eforturi, România face un pas important spre refacerea unei specii dispărute și spre protejarea bogăției naturale pentru generațiile viitoare.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ciprian Ciucu si Ilie Bolojan  Ludovic Orban Foto Inquam Photo    Codrin Unici (4) jpg
images jpg
Bucuresti, foto Shutterstock jpg
casa lemn pexels jpg
La 79 ani, Cristian Gatu vrea sa si refaca viata jpg
Sesizare penală a IICCMER privind tratamentele neomenoase aplicate în perioada comunistă în „Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret” jpeg
Seminte, foto shutterstock jpg
castor, foto shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net