Tânără din Rusia, arestată pentru că s-a pozat goală la biserică
Polina Murugina (26 de ani) riscă să ajungă la închisoare sau să primească o amendă de 4.200 de dolari, dacă va fi găsită vinovată de „insultarea credincioșilor”, după ce s-a pozat goală în fața Bisericii Mijlocirii Preasfintei Fecioare Maria, din Moscova.
Citește și: Alicia Silverstone, nud pentru prima oară în carieră! (click.ro)
Fotografia a fost făcută în vara anului 2021, dar a fost raportată poliției abia la începutul anului 2022, când tânăra a fost și arestată. Acum, un dosar penal a fost deschis împotriva Polinei. Modelul, cunoscut și sub pseudonimul „Polina Face”, nu a vrut să comenteze pe subiectul arestării și a decis să își închidă contul de Instagram, acolo unde a fost publicată imaginea.
Nu este singura ce a pozat indecent în fața bisericii
Murugina nu este prima persoană care a fost trasă la răspundere de autoritățile ruse pentru că a îndrăznit să se dezbrace în public. Kremlinul este împotriva escapadelor nudiste ale influencerilor și aplică politicile conservatoare promovate de președintele Vladimir Putin. Autoritățile ruse au început să-i aresteze pe toți cei care fac fotografii „lipsite de respect” în fața bisericilor sau instituțiilor.
Mai mulți influenceri au fost arestați
În 2021, un tribunal din Moscova a condamnat două persoane la zece luni de închisoare, pentru că au simulat sexul oral în apropierea Catedralei Sf. Vasile din Piața Roșie. Ruslani Murodzhonzoda, în vârstă de 23 de ani, cunoscut și sub numele de Ruslan Bobiev, și Anastasia Chistova, în vârstă de 19 ani, și-au cerut scuze pentru cascadoria „inofensivă” publicată pe Instagram, dar judecătorului nu i-a fost milă de ei. Aceștia au fost închiși în baza unei noi legi rusești care i-a găsit vinovați de ofensarea sentimentelor oamenilor religioși.
Într-un alt caz, o rusoaică celebră pe site-ul de conținut pentru adulți OnlyFans, pe nume Rita Fox (22 de ani), a fost trimisă în detenție pentru „huliganism”, după ce a împărtășit o fotografie cu pantalonii dați jos în fața Catedralei Sf. Isaac din oraș. Pe numele său real Ksenia Damova, tânăra a susținut într-o declarație pe rețelele de socializare că a fost plasată în detenție de 14 zile pentru „huliganism meschin”.
Ea a spus că aceasta a fost prima ei călătorie în Piața Roșie și că nu a vrut să arate lipsă de respect, pozând așa cum a făcut-o în apropierea bisericii. „Voi fi pedepsită pentru comportamentul meu nepotrivit”, le-a scris ea atunci fanilor săi pe Telegram, potrivit canalului local de presă RT.
Vezi și: Studenții veterinari din Australia au pozat nud pentru o cauză nobilă!
Tendința online face senzație
Un model ucrainean pe nume Irina Volkova s-a confruntat, de asemenea, cu acuzații pentru că și-a arătat fundul la aceeași biserică. Deși videoclipul cu ea trăgându-și fusta în sus a fost distribuit în timpul verii 2021, autoritățile au prins-o abia spre sfârșitul anului. Procurorii au susținut că vedeta de pe Instagram a „umilit și insultat” Biserica. Ea s-a prezentat în instanță cerându-și scuze și spunând că nu își va repeta acțiunile.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!