Ucraineanca desemnată Miss Japonia a renunțat la coroană. Karolina Shiino, criticată pentru că s-a iubit cu un medic căsătorit

Ucraineanca desemnată Miss Japonia a renunțat la coroană. Karolina Shiino, criticată pentru că s-a iubit cu un medic căsătorit

Scandal în Japonia! Karolina Shiino (26 de ani) a câștigat concursul de frumusețe Miss Japonia în ianuarie, stârnind o controversă la nivel național, pentru că este de origine ucraineană, fiind prima persoană străină care obține acest titlu.

Karolina Shiino Miss Japonia
Karolina Shiino a renunțat la titlul de Miss Japonia (Foto: Instagram)

Ea a renunțat zilele trecuta la coroană, dar nu din acest motiv, ci pentru că s-a aflat că este într-o relație cu un medic însurat, potrivit BBC. Aventura modelului a fost dezvăluită de o revistă locală. Inițial, tânăra s-a apărat spunând că nu știa că bărbatul este căsătorit. Însă, luni, organizatorii Miss Japonia au anunțat că ea a recunoscut, în cele din urmă, faptul că era conștientă de mariajul medicului și că și-a cerut scuze că a mințit. De asemenea, ei au mai precizat că titlul de Miss Japonia va rămâne al nimănui în acest an. „Îmi pare cu adevărat rău pentru necazurile uriașe pe care le-am provocat și pentru că i-am trădat pe cei care m-au susținut”, a spus Karolina Shiino.

Karolina Shiino a fost Miss Japonia pentru câteva zile

Karolina Shiino a primit coroana pe 22 ianuarie - fiind prima persoană de origine europeană căruia i-a fost acordată această onoare. Ea s-a născut în Ucraina, apoi s-a mutat cu mama ei în Japonia, când avea doar cinci ani, și a luat numele de familie japonez al tatălui ei vitreg. Karolina vorbește fluent japoneză și știe să scrie în această limbă. Ea a și devenit cetățean naturalizat în 2022.

La primirea titlului de Miss Japonia, s-a declarat onorată: „Nu am fost acceptată ca femeie japoneză de multe ori, dar acum sunt recunoscătoare că am fost acceptată, la acest concurs!”. Victoria ei a venit la aproape 10 ani după ce Ariana Miyamoto a devenit prima femeie afro-asiatică încoronată Miss Japonia, în 2015. Ea s-a născut la Tokyo, pe 20 ianuarie 1994, dintr-un tată indian și o mamă japoneză.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
soferita julia roberts gropi marea britanie capturi video jpg
anaf png
dorianrochowski solarium 1064815 jpg
image png
furtuna constanta Facebook Prognoze și Alerte RO 4 jpg
image png
image png
6424a152 9d82 450c 98de 7860785534ed jpg
image
image