A făcut amor cu 11 călugări budiști pentru 12.000.000 $! Femeia a fost arestată și riscă ani grei de închisoare
Wilawan Emsawat, o femeie de 35 de ani din Thailanda, a fost arestată după ce a sedus și apoi a șantajat 11 călugări budiști. Ea a reușit să îi „stoarcă” de 12 milioane de dolari în decursul a trei ani. Potrivit poliției, Wilawan i-ar fi amenințat cu publicarea unor înregistrări video și fotografii compromițătoare.

Femeia a fost ridicată de poliție la locuința ei din provincia Nonthaburi, în apropiere de Bangkok, iar acuzațiile includ șantaj, spălare de bani și primirea de bunuri furate, potrivit Euronews.
Scandalul sexual a afectat profund societatea thailandeză

Autoritățile susțin că banii au fost obținuți din fonduri ale templelor, alimentate de donațiile credincioșilor care sperau să-și sporească meritele spirituale — un concept central în budismul thailandez, conform căruia faptele bune, precum donațiile către temple, aduc noroc în viața de zi cu zi și o reîncarnare mai bună după moarte.
Scandalul a dus la excluderea din monahism a cel puțin nouă călugări, unii dintre ei având poziții importante în temple influente. Situația a provocat un val de reacții puternice în rândul publicului, punând sub semnul întrebării transparența și integritatea instituțiilor religioase.
Cazul a scos la lumină și discrepanțele dintre viața modestă pe care călugării ar trebui să o ducă și sumele uriașe pe care le primesc templele din donații. Înainte să fie arestată, Wilawan a declarat pentru presa locală că a avut o relație cu un singur călugăr și că, de fapt, ea i-ar fi dat bani, nu invers.
Potrivit poliției, ancheta a început luna trecută, după ce un abate (călugăr-șef, conducător de templu n.r.) cunoscut din Bangkok a părăsit brusc călugăria, fără explicații, stârnind suspiciuni și declanșând o investigație amplă.
Regele Thailandei, Maha Vajiralongkorn (72 de ani), a reacționat la rândul său, retrăgând invitațiile adresate unui număr mare de călugări care urmau să participe la ceremonia sa de aniversare, invocând comportamente inadecvate care au afectat încrederea publicului.
Scandalul a adus în prim-plan și alte cazuri recente de corupție în interiorul comunității monahale. În 2017, un fost abate a fost arestat pentru spălarea a 33 de milioane de dolari, iar anul acesta un alt călugăr a fost acuzat că a deturnat 10 milioane de dolari pentru jocuri de noroc.