A murit creatoarea fustei mini. Mary Quant a încetat din viaţă la vârsta de 93 ani

Mary Quant, faimoasa creatoare de modă care și-a imprimat viziunea asupra unei întregi generații, introducând concepul de fustă mini, s-a stins din viață la vârsta de 93 de ani, joi, 13 aprilie.

Mary Quant a lansat conceptul de fuste mini în anul 1966 / foto: Associated Press
Mary Quant a lansat conceptul de fuste mini în anul 1966 / foto: Associated Press

„A fost persoana potrivită, la locul și timpul potrivit”, a declarat editorul revistei Vogue, Hamish Bowles, despre creatoarea de modă. Mary Quant a revoluționat întreaga lume prin introducerea și popularizarea fustei mini, în anii 1960.

Impactul ei a fost atât de mare, încât mulți îl compară cu cel al formației Beatles, asupra muzicii. Creatoarea de modă s-a stins din viață la vârsta de 93 de ani, înconjurată de familia ei, în casa acestora din Surrey (sudul Angliei), conform informațiilor oferite de huffpost.com.

Pe lângă fusta mini, Mary Quant a creat diverse alte accesorii de modă, machiaj, parfumuri, iar alături de geniul ei creativ, aceasta a fost și o femeie de afaceri de succes, introducând multe dintre conceptele de marketing folosite astăzi de către orice companie. Alexandra Shulman, fostă editoare la British Vogue, a declarat că Mary Quant a fost „un lider pentru modă, dar și pentru femei în mediul de afaceri.”

Mary Quant a lansat fustele mini în anul 1966

Născută în 1930, Quant a avut norocul de intra în afaceri fix la schimbarea dintre generații, între viața ceva mai austeră și conservatoare de după al doilea război mondial și tinerii anilor ’60, creatoarea de modă a lansat fustele mini în rândul publicului din Londra, în anul 1966, devenind un succes instant.

Mary Quant este considerată creatoarea acestui tip de fustă, deși unele voci atribuie aceast titlu creatorului de modă francez Andre Courreges, care crease un stil asemănător, însă nu s-a bucurat niciodată de popularitate în afara Parisului. O fustă mini apare chiar în 1956, purtată de actrița Anne Francis, în filmul „Planeta Interzisă”.

Indiferent cui îi este atribuit titlul de creator, cert este că Mary Quant a fost cea care a reușit să introducă acest stil de-a lungul globului. Viziunea ei s-a bucurat de o popularitate enormă în Anglia, începând repede să fie exportată și în Statele Unite. Quant, față de alți creatori de modă, servea și ca model pentru prorpiile ei idei, devenind un simbol al anilor '60, mai ales datorită tunsorii ei celebre.

Mary Quant a primit titlul de „doamnă” pentru contribuțiile ei în modă, titlu care este echivalentul feminin al celui de „cavaler”, în Regatul Unit.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net