Boris Johnson şi soţia sa, huiduiţi la Jubileul Reginei Elisabeta a II-a

Ultima actualizare:

Slujba religioasă oficiată în cinstea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, cu ocazia Jubileului de Platină al monarhului britanic, a fost marcată de momente tensionate.

Ceea ce trebuia să fie un moment pios și liniștit s-a transformat într-un cor de huiduieli și înjurături, atunci când premierul britanic Boris Johnson, 57 de ani, și-a făcut apariția la brațul soției sale, Caroline, 34 de ani, la Catedrala „Saint Paul”(n.r. Catedrala Sfântului Pavel), din Londra.

Publicul participant la slujbă, în afara somptuoasei catedrale londoneze, nu a mai ținut cont de caracterul evlavios al evenimentului, oamenii uitând de conduita specifică atunci când Boris Johnson a intrat în biserică.

Popularitatea premierului e în scădere

Mulțimea a erupt precum un vulcan, valul de nemulțumire fiind generat de popularitatea în scădere a politicianului. Comentatorii TV care relatau desfășurarea evenimentului au transmis că „nici un invitat VIP nu a primit ovații similare, la o asemenea intensitate”. 

Popularitatea lui Boris Johnson se rostogolește la vale într-o manieră rapidă, după ce acesta a susținut ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, celebrul plan Brexit.

Citește și: Boris Johnson e terminat! Beții monstru în sediul guvernului

Dar cel mai mult i-a supărat pe britanici faptul că Boris a organizat în reședința sa oficială o serie de petreceri, dezmățul desfășurându-se în perioada de carantină și, mai ales, în ajunul funeraliilor Prințului Filip, soțul defunct al Reginei Elisabeta.

Unii au pus lipsa lui Boris Johnson de la funeralii pe seama nopților intense în care a petrecut și a băut „ca-n studenție”, alături de mai mulți invitați.

Regina Elisabeta a II-a a lipsit de la slujbă

Ce-i drept, de la slujba desfășurată vineri, a lipsit chiar Regina Elisabeta a II-a, motivul oficial invocat fiind problemele de mobilitate cauzate de vârsta de 96 de ani a suveranei.

În cadrul slujbei, Boris Johnson a primit sarcina de a rosti câteva versete din cărțile sfinte, care pe mulți i-a dus cu gândul la o posibilă căință a acestuia: „Orice este adevărat, orice este onorabil, orice este drept, orice este pur, orice este plăcut, orice este lăudabil... gândește-te la aceste lucruri”.

Citește și: Alertă la Jubileul Reginei Elisabeta a II-a. Au „ochit” parada militară

În urma scandalului provocat de petrecerile organizate în reședința oficială, Boris Johnson a ieșit cu imagina foarte șifonată, însă, juridic vorbind a scăpat basma curată.

Ceea ce s-a numit „partygate” sau „scandalul petrecerilor de vineri noaptea”, întrucât întânirile se desfășurau la final de săptămână s-a încheiat cu o banală amendă pentru premier, stârnind furia britanicilor, amendați la sânge când încălcau prevederile din timpul carantinei aplicate în pandemie.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net