Măsuri speciale în Grecia din cauza unui val de căldură extrem. Acropola din Atena s-ar putea închide

Ultima actualizare:

Românii care se pregătesc să plece în vacanță în Grecia trebuie să știe că țara este afectată de un val de căldură extrem. Se înregistrează peste 44 de grade la umbrp, iar autoritățile au impus măsuri speciale. Autoritățile cer angajatorilor să le permită salariaților să lucreze de acasă, iar în Atena se discută închiderea Acropolei.

acropole parthenon atena jpg

Grecia a luat măsuri, printre care promovarea telemuncii, pentru a face faţă unui val de căldură extrem, cu temperaturi care ar putea ajunge vineri până la 44 de grade Celsius, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie (EMI), transmite EFE, citat de Agerpres.

Guvernul elen a anticipat situaţia şi, de joi, angajatorii trebuie să permită programul de lucru flexibil şi să promoveze telemunca pentru a evita căldura amiezii.

Multe municipalităţi au pus deja la dispoziţie încăperi şi spaţii cu aer condiţionat, astfel încât oamenii şi mai ales persoanele din grupurile vulnerabile să se refugieze acolo.

Zile cu temperaturi greu suportabile 

Potrivit EMI, vineri, în cea mai mare parte a Greciei continentale temperatura va depăşi 40 de grade Celsius, în timp ce în zona centrală a ţării termometrul va ajunge la 44 de grade Celsius.

Sâmbătă va continua căldura extremă şi abia de duminică temperatura va scădea uşor.

Autoritățile iau în calcul închiderea Acropolei din Atena 

Potrivit televiziunii private MEGA, autorităţile examinează o posibilă închidere a Acropolei din Atena - unde mercurul termometrului va ajunge vineri la 42 de grade Celsius -, măsură care a fost luată şi în timpul perioadei de caniculă din anii 2019 şi 2021.

Începând cu luna mai, aproximativ 15.000 de turişti vizitează situl în fiecare zi şi mulţi dintre ei trebuie să aştepte până la o oră sub soare pentru a avea acces, deoarece accesul este limitat la un anumit număr de vizitatori simultan.

Temperaturile ridicate vor persista şi în cursul săptămânii viitoare, iar apoi vor fi însoţite de vânturi puternice în multe zone ale ţării, motiv pentru care Ministerul Protecţiei Civile avertizează deja despre un risc mai mare de incendii începând de luni, 17 iulie.

În urmă cu doi ani, în Grecia temperaturile au ajuns în unele zile în timpul verii la 46 de grade Celsius şi au depăşit astfel recordul din 1987 în care un val de căldură cu aceste caracteristici la sfârşitul lunii iulie a provocat 1.300 de morţi în întreaga ţară.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
erotica 4512433 1280 jpg
cat jpg
image png
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net