Cea mai mare demisie colectivă din istorie: peste 100.000 de angajați federali pleacă. „Este un proces intens de doliu”

Ultima actualizare:

Administrația Trump urmează să supravegheze marți cea mai mare demisie colectivă din istoria SUA, peste 100.000 de angajați federali urmând să își prezinte oficial demisia ca parte a celui mai recent val al programului de demisie amânată. Angajații care se pregătesc să părăsească guvernul în cadrul programului au descris cum lunile de „frică și intimidare i-au făcut să simtă că nu au altă alegere decât să plece, notează The Guardian. „Când siguranța locului de muncă devine incertă și când acel mic echilibru muncă-viață este distrus, ei pleacă”.

Un balon cu imaginea președintelui SUA, Donald Trump, este vizibil la un protest în Los Angeles FOTO AFP

„Frica și intimidarea” ca politică de stat

Administrația Trump se pregătește să gestioneze cea mai amplă demisie colectivă din istoria Statelor Unite. Peste 100.000 de angajați federali își vor prezenta marți demisiile, ca parte a programului de retragere amânată, notează The Guardian.

 În total, exodul ar putea depăși 275.000 de persoane, o cifră nemaivăzută după Al Doilea Război Mondial.

Cifra include plecări preconizate prin programele de demisie întârziată și de plecare voluntară, reduceri de personal pensionări anticipate.

Mulți angajați spun că au fost împinși la plecare printr-un climat de „frică și intimidare”, iar sindicatele avertizează că pierderea masivă de personal va paraliza agențiile federale.

„Angajații federali rămân pentru misiune. Când acea misiune este luată, când sunt transformați în țapi ispășitori, când siguranța locului de muncă devine incertă și când acel mic echilibru muncă-viață este distrus, ei pleacă. De asta am plecat”, a declarat un angajat pentru The Guardian.

În paralel, piața muncii americană este deja afectată de tarife și incertitudini economice.

Un arheolog de la Departamentul Agriculturii a spus că a acceptat oferta de demisie doar din teamă: „Am fost forțat să accept planul de demisie. Nu fizic sau prin mijloace legale, dar prin frică și intimidare.”

Un exod cu consecințe istorice

Costul programului de demisie este estimat la 14,8 miliarde de dolari, însă administrația Trump susține că va economisi 28 de miliarde anual. În realitate, aproximativ 275.000 de angajați federali sunt așteptați să plece în 2025, fie prin demisie amânată, separare voluntară sau pensionare anticipată.

Sindicatele avertizează că efectele vor fi dramatice. Everett Kelley, președintele Federației Americane a Angajaților Guvernamentali (AFGE), a declarat: „Epurararea guvernului federal de angajații de carieră dedicați va avea consecințe vaste și neintenționate, care vor provoca haos pentru americanii care depind de un guvern funcțional. Această ofertă nu ar trebui privită ca voluntară.”

Mulți angajați descriu plecarea ca pe o pierdere personală. „Este un proces intens de doliu”, a spus un angajat al Departamentului pentru Afaceri ale Veteranilor.

„Eu și mulți alții speram cu adevărat să ne încheiem carierele în guvern. Ne simțeam foarte legați de misiune.”

Un alt angajat al USDA a fost concediat în februarie ca angajat în probă, reinstalat în aprilie doar pentru a accepta oferta de demisie amânată.

„În acel moment am simțit că mă puteau concedia oricând”, a declarat acesta pentru The Guardian. „E greu să te concentrezi pe muncă atunci când pot să îți trimită un e-mail și ai dispărut, și când îți schimbă complet termenii muncii. Speram că lucrurile se vor stabiliza și că voi avea o șansă să revin, dar acum nu mai pare să fie vreo oportunitate.”



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
BeFunky collage   2025 12 13T145745 068 jpg
Arizona State University jpg
test jpg
vegetable basket 349667 1280 jpg
zahar  jpg
ceausescu pantofi guban jpg
loc munca jpg
ananas rosu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net