De câte ori i-a mulțumit Zelenski lui Donald Trump în timpul vizitei din Statele Unite: „Dacă îmi permiteți...”
În timpul vizitei oficiale efectuate în Statele Unite în luna februarie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost întrebat de către vicepreședintele american JD Vance dacă i-a mulțumit măcar o dată lui Donald Trump pentru eforturile depuse pentru soluționarea războiului din Ucraina. Acum, aflat din nou în Biroul Oval, președintele ucrainean i-a mulțumit lui Trump de mai multe ori.

Întâlnirea din luna februarie dintre Volodimir Zelenski și Donald Trump a fost una tensionată, care nu a decurs în modul în care și-ar fi dorit cei doi șefi de stat. Iar în timp ce se afla în Biroul Oval, vicepreședintele american JD Vance l-a întrebat pe Zelenski dacă i-a mulțumit măcar și o singură dată lui Donald Trump pentru eforturile sale de a soluționa războiul din Ucraina.
„Domnule președinte, consider că este lipsit de respect din partea dumneavoastră să veniți în Biroul Oval pentru a încerca să discutați această chestiune (încheierea războiului – n.r.) în fața presei americane”, spunea la acel moment JD Vance, conform adevarul.ro. „Ar trebui să-i mulțumiți președintelui pentru că încearcă să pună capăt acestui conflict”, a mai menționat acesta.
Zelenski i-a mulțumit lui Trump de cel puțin opt ori
Acum, la jumătate de an de la acest moment diplomatic tensionat, Volodimir Zelenski a revenit în Statele Unite și în timpul întâlnirii cu Donald Trump, i-ar fi mulțumit de cel puțin opt ori. În timpul întâlnirii recente de luni, Zelenski i-a mulțumit lui Trump pentru faptul că i-a primit pe liderii mondiali la Casa Albă pentru a discuta soluționarea războiului.
„Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte, dacă îmi permiteţi, în primul rând, vă mulţumesc pentru atenţie. Vă mulţumesc foarte mult pentru eforturile dumneavoastră, eforturile personale pentru a opri omorurile şi pentru a opri acest război. Vă mulţumesc”, a spus Zelenski.
Zelenski a mulțumit și liderilor europeni pentru sprijinul oferit
De asemenea, Zelenski a mulțumit și liderilor europeni pentru sprijinul oferit. Potrivit jurnaliștilor de la The Washington Post, liderul ucrainean ar fi mulțumit de cel puțin 11 ori, însă trei dintre aceste mulțumiri nu au fost adresate direct lui Donald Trump.
„Şi mulţumesc tuturor partenerilor noştri şi pentru că aţi susţinut acest format. După întâlnirea noastră, vom avea în jurul nostru liderii din Marea Britanie, Franţa, Germania, toţi partenerii din jurul Ucrainei care ne susţin. Mulţumesc şi lor. Vă mulţumesc foarte mult pentru invitaţie”, a mai spus Zelenski.




































