O jurnalistă a ales „cel mai scandalos nume” pentru copilul ei pentru a testa rigorile statului. I-a pus nume de drog

Ultima actualizare:

O jurnalistă de la postul ABC din Australia, care a născut recent cel de-al treilea copil, luat decizia împreună cu soțul ei de a da un test instituției care se ocupă de regulile privind numele dat unui copil la naștere. A ales „cel mai scandalos nume” pentru a testa reacția autorităților și, deși, acesta a fost „Metamfetamina e tare”, femeia a rămas șocată de răspunsul primit, scrie The Guardian.

image

Kirsten Drysdale a declarat că a făcut asta pentru a testa dacă numele va fi acceptat, sigură fiind că acesta va fi respins ca „inacceptabil”.

Și-a numit copilul „Metamfetamina e tare“

Jurnalista a precizat că telefonul ei a „explodat” după ce numele neobișnuit al bebelușului ei a devenit viral în mediul online.

Jurnalista Kirsten Drysdale a precizat că totul a fost un test pentru a vedea dacă este posibil să pui un asemenea nume unui copil. Mare i-a fost mirarea când „Metamfetamina e tare“ a fost acceptat ca nume pentru fiul ei.

„Încercam doar să răspundem la o întrebare a telespectatorilor noștri pentru noul nostru show, What The FAQ, care era legat de regulile despre cum poți să-ți numești copilul”, a spus Kirsten Drysdale.

În registrul de nașteri, numele rămâne pentru totdeauna

Marea ei surpriză a fost că numele a fost acceptat, iar acum jurnalista este nevoită să schimbe numele copilului, având în vedere că în registrul de nașteri rămâne pentru totdeauna.

Este un copil foarte liniștit, un băiețel frumos, așa că nu seamănă deloc cu un consumator de metamfetamină", a spus mama copilului mai degrabă amuzată.

Jurnalista a vrut să testeze dacă Registrul NSW al nașterilor, morților și căsătoriilor va respinge numele copilului pe motiv ca „inacceptabil”.

Potrivit regulilor australiene, un nume de copil nu va fi aprobat dacă este ofensator, prea lung, include numere și simboluri sau ar putea fi confundat cu un titlu sau un rang, cum ar fi colonel, sfânt, regină sau prinț.

Ne-am gândit că dacă am trimite într-adevăr cel mai scandalos nume la care ne-am putea gândi va fi respins și am afla cum funcționează acest proces”, a adăugat jurnalista.

Inițial, jurnalista s-a gândit să pună numele „Nangs Rule” – un termen argou pentru „gazul ilariant”, adesea folosit ca drog la petreceri, dar s-a gândit că personalul Registrului ar putea să nu cunoască termenul și să aprobe numele.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net