Povestea incredibilă a suedezului care trăiește de o lună într-un aeroport. Daniel spune că nu-și amintește cum a ajuns acolo
Povestea unui bărbat care trăiește de o lună în terminalul aeroportul din Napoli a făcut înconjurul internetului. Daniel susține că are 25 de ani, că este suedez și că nu-și amintește cum a ajuns acolo. Autoritățile au încercat să stea de vorbă cu el de mai mult ori, însă refuză orice ajutor.

Tânărul nu are nici bani nici acte la el și se află de luni de zile în Napoli. De aproape o lună Aeroportul Capodichino din Napoli îi este casă, iar oamenii sunt uimiți de povestea lui care seamănă cu cea a personajului Viktor Navorski din filmul „The Terminal”, interpretat de Tom Kanks, scrie rainwes.it.
Tânărul care locuiește în aeroport, dar nu știe cum a ajuns acolo
Cei care îl cunosc îi mai spun și „Chris Martin din Capodichino” datorită asemănării sale cu solistul trupei Coldplay și, conform poveștii sale, tânărul a ajuns în Italia ca turist, trecând prin Roma, unde a fost atacat.
Daniel susține că nu știe ce căuta în Roma, dar nici cum a ajuns în Napoli sau în aeroport, care acum a fost închis pentru renovări. Cu toate acestea, este sigur de faptul că ar fi fost atacat de un grup de persoane, apoi jefuit de bani și acte. Situația sa a fost raportată consulatului suedez de către angajații aeroportului și vânzătorii din magazine, careau avut grijă de el în ultimele săptămâni.
Daniel a acceptat ajutorul oferit de autorități
În timpul zilei, Daniel se plimbă prin terminal, iar noaptea își caută adăpost. Angajații aeroportului au început să aibă grijă de el, oferindu-i mâncare și haine. Chiar și consulul onorific al Suediei la Napoli, Pierluigi Petrone, a intervenit pentru a-l ajuta.
Pe data de 31 octombrie, când a fost ultima zi de funcționare a aeroportului înainte de începerea lucrărilor, Petrone a mers acolo și I-a cumpărat o jachetă, încearcând să-l convingă să accepte ajutorul oferit de autorități, pentru a putea ajunge acasă.
Cu toate acestea, până la urmă, el a acceptat sprijinul oferit de primăria din Napoli. Va avea un acoperiș deasupra capului până când autoritățile decid ce să facă în privința sa.
„Daniel a fost luat de unul dintre centrele noastre de primire acum câteva ore. A fost foarte cooperant și a acceptat transferul imediat ce i s-a spus de către asistenții sociali”, explică Chiara Marciani, consilier pentru politici sociale, tineret și muncă.


































