Poze trucate virale cu papa Francisc și Putin sau unde se poate ajunge cu Inteligența Artificială

Ultima actualizare:

O poză cu papa Francisc în „geacă papală” a făcut înconjurul internetului. Fotografia care părea cât se poate de reală este un trucaj extrem de bine realizat cu ajutorul Inteligenței Artificiale.

Foto: : Pablo Xavier
Foto: : Pablo Xavier

Fotografia a devenit virală, iar mii de internauți au comentat imaginea fără să se întrebe dacă aceasta este reală. Autorul acestei fotografii a vorbit despre pericolul pe care îl reprezintă folosirea Inteligenței Artificiale în trucarea fotografiilor unor celebrități.

„Primul caz de dezinformare în masă al AI”

Răspândirea imaginii trucate a declanșat o dezbatere uriașă despre etica generării de imagini cu ajutorul Inteligenței Artificiale (AI). Scriitorul Ryan Broderick, realizator al newsletter-ului de cultură web Garbage Day, a scris următorul mesaj pe Twitter care a fost citit de peste patru milioane de urmăritori. 

„Papa Balenciaga (n.r. fotografia cu papa în pufoaică albă) ar putea fi primul caz de dezinformare în masă al AI”, relatează Business Insider.

Fotografia, realizată cu ajutorl ChatGPT

Fotografia respectivă a fost realizată de Pablo Xavier, un muncitor în construcții din Chicago, cu ajutorul Midjourney, un generator de artă bazat pe ChatGPT.

Contactat de Buzzfeed, Xavier a refuzat să-și dezvăluie identitatea completă și s-a declarat îngrijorat de puterea de convingere a generatorului AI.

„Cât timp e vorba de imagini obișnuite, dacă vrei să faci un Vincent van Gogh, cred că genul ăsta de lucruri e în regulă. Dar să-l folosești pentru figuri publice, asta ar putea fi periculos", a precizat el.

Acesta s-a declarat "foarte speriat" că oamenii au considerat imaginea reală, fără să se îndoiască și consideră că această practică trebuie reglementată rapid:

„Categoric devine ceva tot mai serios dacă nu se începe introducerea unor legi pentru reglementare."

Ultima versiune a programului folosit de Xavier, Midjourney V5, lansată pe 15 martie, poate reproduce într-un mod foarte realist figuri publice.

Cum a fost trucat Vladimir Putin

Printre fotografiile false care s-au răspândit pe rețelele de socializare s-au numărat și unele cu Donald Trump "arestat", dar și o imagine editată în care Vladimir Putin apare în genunchi în fața președintelui chinez Xi Jinping.

În 2019, papa Francisc a avertizat companiile din Silicon Valley că Inteligența Artificială și alte cuceriri tehnologice pot duce la "revenirea nefericită a unei forme de barbarie", potrivit Insider.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cel mai mare hotel booking jpg
medic png
animal companie caine freepik jpg
scumpiri jpg
pa_femeie_shutterstock 2168923781 jpg
WhatsApp Image 2026 04 05 at 15 06 15 jpeg
echipaj artemis II profimedia jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
image
image