Prințul Andrew, nevoit să plătească o sumă colosală ca să scape de procesul de viol

Ultima actualizare:

Prințul Andrew ar putea plăti 10 milioane de lire sterline pentru a ajunge la o înțelegere cu Virginia Giuffre, femeia care l-a acuzat de abuz sexual și cu care se va judeca într-un proces civil. Pentru a face rost de bani, prințul și-a vândut o cabană pe care o deținea în Elveția, scrie The Sun. 

image

Experții în drept spun că plata acestei sume este „cea mai bună opțiune” a lui, după ce un judecător american a decis ca acest caz să se rezolve pe cale civilă, într-un proces care va avea loc în această toamnă. 

Ducele de York, în vârstă de 61 de ani, este hotărât să facă tot ce e necesar pentru a nu se ajunge la proces. Avocatul Virginiei Giuffre a spus aseară pentru The Sun că există și posibilitatea unei astfel de înțelegeri financiare cu atât mai mult cu cât toți consilierii săi îl îndeamnă să cadă la pace și să nu târască și mai mult prin noroi monarhia. 

E cea mai mare criză constrițională  prin care trece Marea britanie

Echipa de avocați, oameni plătiți cu 2000 de lire sterline pe oră, se află într-un mare impas căci se confruntă cu „cea mai mare criză constituțională a vremurilor.

Se zvonește că regina  finanțează cazul, dar ar fi un dezastru dacă s-ar afla că a plătit o presupusă victimă a abuzului sexual pentru a pune capăt situației în care se regăsește fiul său. Prin urmare, cheia ar putea fi cabana lui din Verbier, Elveția.

Avocatul doamnei Giuffre, David Boies, a declarat pentru The Sun: „Cred că Virginia este hotărâtă să meargă în judecată, dar putem ajunge și la o înțelegere”. 

Decizia instanței americane cu privire la procesul civil l-ar distruge pe prinț. Andrew va fi obligat să răspundă la întrebări extrem de intime, să facă dezvăluiri jenante și să povestească lucruri pe care nu ar vrea să le cunoască nimeni vreodată. El ar putea fi interogat cu privire la viața lui sexuală iar detaliile ar putea fi foarte picante. 

Andrew nu a fost văzut anul acesta. El neagă acuzațiile, iar sursele spun că este hotărât să-și apere demnitatea.  Avocații săi au susținut anterior că o ofertă financiară încă nu a fost discutată, dar au acceptat că peste 95% din procesele civile din SUA sunt soluționate în afara instanței.

familie regală nu comentează pe marginea subiectului 

Mark Stephens, un expert în drept constituțional, a declarat: „Acesta a aruncat o bombă asupra familiei regale. Este cea mai gravă problemă cu care s-a confruntat vreodată monarhia. Singurul lucru care ar înrăutăți situația ar fi dacă ar fi interogat despre ceea ce i-a făcut sau nu i-a făcut femeii pe când aceasta avea 17 ani. Trebuie să se stabilească acum. Este necesar să se limiteze daunele. Andrew, bănuiesc că va fi deposedat de titlurile sale regale. Un acord de cinci sau zece milioane de lire sterline este un pariu bun, dar doamna Giuffre ar putea să-și dorească să se ajungă, totuși, în instanță” 

Aseară, un purtător de cuvânt al reginei a spus că nu vor comenta o chestiune juridică aflată în curs.

Nigel Cawthorne, autorul cărții „Prințul Andrew: Epstein, Maxwell și palatul”, a declarat: „Este ultimul cui în sicriul reputației lui Andrew. Dacă s-ar face o decontare, atunci contribuabilul ar avea dreptate când ar întreba de unde vin banii.”

Hotărârea de 46 de pagini de ieri a judecătorului Lewis Kaplan stabilește procesul de la New York în perioada septembrie-noiembrie 2022. Până atunci, prințul va face orice îi va sta în putință ssă nu se ajungă la tribunal. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Warren Buffett FOTO Profimedia jpg
turcia jpg
casa jpg
trafic inchis A1 vant jpg
pietrele vii din Romania  jpg
Starship shutterstock jpg
centrala jpeg
churches lalibela  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net