A început în forță sezonul incendiilor de pădure. Unde s-au produs primele pagube

Avertisment de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. De la începutul lunii martie, în România, 610 incendii de vegetație au mistuit deja 1.500 de hectare. Cele mai mari pagube s-au înregistrat în Maramureș, Argeș, Brașov, Suceava. Amenzile pentru incendii și arderi necontrolate ajung la 15.000 de lei pentur persoane fizice și 100.000 de lei pentru persoane juridice.

Incendiu de pădure
Incendiile de vegetație au făcut deja pagube în patru județe. Captură antena3.ro

Suceava

Numărul de alerte de incendii de acest gen a explodat în cursul zilei de marți, după ce anterior, luni, în 24 de ore, au fost patru intervenții în teren scriu jurnaliștii de la monitorulsv.ro. Pompierii suceveni au intervenit, marți, la incendii de vegetație uscată la Vicovu de Sus, în satul Vornicenii Mici, comuna Moara, la Oniceni – Forăști, Praxia – Fântâna Mare, Neagra Șarului – Șaru Dornei și în satul Țolești, comuna Forăști.

Incendiu pădure și vegetație
Incendiile de vegetație au înghițit deja 1500 de hectare. Foto: monitorulsv.ro

Maramureș

În acest județ, incendiile au apărut chiar și în jurul municipiului Baia Mare. Pompierii Detașamentului Baia Mare au intervenit luni și marți pentru localizarea și lichidarea unui incendiu în aceste zile în zona Vârfului Iricău, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și litieră. Flăcările se manifestau pe o suprafață de aproximativ 2 hectare, într-o zonă cu teren accidentat și acces dificil. Pentru localizarea și lichidarea incendiului, au intervenit 40 de pompieri și voluntari cu opt mijloace de intervenție. 

În timp ce forțele de intervenție se luptau cu flăcările în pădurile din jurul reședinței de județ, la 77 de kilometri distanță, în jurul localității Rozavlea era sesizat un alt incendiu de pădure relatează vasiledale.ro. Pompierii militari au fost alertați cu privire la faptul că ardeau trei hectare de vegetație. După 12 ore de luptă cu flăcările, pompierii au anunțat că flăcările au fost stin se dar au rămas în zonă pentru ca focul să nu se reaprindă.

Apelul pompierilor de la IGSU

În contextul începerii în forță a incendiilor de vegetație, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis o avertizare privind ușurința cu care se pot produce adevărate dezastre.

„O țigară aruncată la întâmplare sau un foc nesupravegheat pot provoca adevărate dezastre. În doar câteva momente, un incendiu scăpat de sub control poate distruge hectare întregi de teren, iar vântul poate favoriza extinderea rapidă a flăcărilor, punând în pericol inclusiv locuințele din apropiere”, se arată într-un comunicat-semnal de alarmă al IGSU.

Conform legii, nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau vegetației ierboase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mancare cina masa pranz alimente istock jpg
WhatsApp Image 2026 03 10 at 13 58 06 (2) jpg
Insula Malamala din Fiji FOTO SHUTTERSTOCK
Elon Musk, Shutterstock jpg
perete negru camera istock jpg
batut de nevasta jpg
jean rogoveanu captura video jpg
vacanta turcia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net