A vrut să-și dovedească iubirea pentru „Anna”, dar a ajuns să vandalizeze o stâncă de pe Transfăgărășan. Mesajul care a înfuriat internetul

A vrut să-și dovedească iubirea pentru „Anna”, dar a ajuns să vandalizeze o stâncă de pe Transfăgărășan. Mesajul care a înfuriat internetul

Un turist s-a transformat în protagonistul unui moment incredibil, după ce a fost surprins în timp ce folosea un spray de graffiti pentru a scrie o declarație de dragoste pe o stâncă de pe Transfăgărășan. Incidentul a avut loc chiar în apropiere de baza Salvamont Argeș de la Cota 2000, iar imaginile au fost publicate în mediul online chiar de către salvatorii montani.

Desenul lăsat în urmă de turist / foto: Facebook
Desenul lăsat în urmă de turist / foto: Facebook

Incidentul s-a produs sub privirile altor turiști, iar imaginile au fost publicate în cele din urmă în mediul online chiar de către salvatorii montani. Bărbatul poate fi văzut în timp ce folosește un spray de graffiti pentru a scrie un mesaj de dragoste pe stânca muntelui.

Atunci când bărbatului i s-a atras atenția în mod calm asupra faptului că gestul lui nu era unul potrivit, turistul a oferit un răspuns sfidător.

„Pe Transfăgărășan, chiar lângă baza Salvamont Argeș de la Cota 2000, un turist a fost surprins în timp ce desena pe o stâncă. Un alt om, aflat în trecere, i-a atras atenția cu calm că nu e deloc în regulă ce face — că natura trebuie protejată și că un asemenea gest nu își are locul aici.

Răspunsul? Vizibil deranjat că i s-a spus ceva, a ridicat din umeri: „Este o stâncă.” Și și-a continuat „opera”, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”, au transmis salvatorii montani.

Incidentul s-a petrecut aproape de baza Salvamont Argeș

Atunci bărbatului i s-a atras atenția asupra faptului că imaginile vor urma să fie trimise către Poliție, el a întrebat cu seninătate de ce este necesar acest lucru.

„Nu este doar o stâncă. Este un munte pe care îl împărțim cu toții, un peisaj pe care mii de oameni vin să îl vadă exact așa cum l-a lăsat natura. Ce pentru unul e un moft de câteva minute, pentru munte rămâne o urmă care nu dispare ușor.

Muntele nu are nevoie de semnătura noastră. Are nevoie să-l lăsăm curat pentru cei care vin după noi”, mai spun salvatorii.

Imaginile au fost postate în mediul online

În cele din urmă, bărbatul a desenat o inimă mare în care a scris numele „Anna”. Imaginile au devenit virale pe internet, iar reacțiile internauților față de gestul bărbatului nu au fost pozitive. „Anna, ține-ți prostul acasă!”, a scris un român în mediul online.

Acesta nu a fost singurul episod de pe Transfăgărășan care a atras atenția întregii țări. La finalul lunii iulie, un urs s-a apropiat de un turist care își verifica telefonul, fără ca bărbatul să-și dea seama. Din fericire, turistul a reușit să se refugieze în propria mașină și nu a fost rănit.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
casa1 jpeg
untold  jpg
congelator frigider istock jpg
trotinete png
Kefalonia, Grecia FOTO Shutterstock
explora III x jpeg
sozopol istock jpg
gent istock jpg
image
image