Acuzații serioase împotriva medicului Cristian Andrei. Mai multe paciente susțin că ar fi fost hărțuite sexual. Ar practica psihoterapia fără să aibă un atestat în domeniu

Cristian Andrei, medic psihiatru cunoscut publicului românesc, se află în centrul unor acuzații grave. Mai multe femei au declarat pentru publicația PressOne că ar fi fost supuse unor comportamente sexuale inadecvate în timpul ședințelor desfășurate de acesta. În plus, medicul nu ar deține atestatul oficial care să-i permită să practice psihoterapia, conform Registrului Unic al Psihologilor din România.

Cristian Andrei, medic psihiatru, se află în centrul unor acuzații grave.
Cristian Andrei, medic psihiatru, se află în centrul unor acuzații grave.

Potrivit surselor citate, deși nu are drept legal de practică în psihoterapie, Cristian Andrei ar fi desfășurat și încasat pentru ședințe de consiliere psihologică timp de peste două decenii. Mai multe paciente au relatat că, în timpul acestor ședințe, medicul ar fi făcut avansuri sexuale, le-ar fi atins în mod neadecvat și, în unele cazuri, ar fi întreținut relații intime.

O femeie, identificată sub pseudonimul Mara, susține că în 2019 a fost sărutată pe gât și atinsă fără consimțământ în timpul terapiei. Aceasta povestește că ulterior a avut o relație sexuală cu medicul, care a durat aproape doi ani.

O altă fostă pacientă, Flavia, afirmă că în 2020, după o ședință programată târziu, a fost sărutată cu forța în cabinet.

Codul deontologic al psihologilor interzice explicit orice relație intimă între terapeut și pacient, aceste fapte fiind considerate abuz profesional grav. Sesizările făcute la Colegiul Medicilor și la Colegiul Psihologilor nu au primit răspunsuri concrete până la acest moment.

Poziția medicului Cristian Andrei

Contactat de jurnaliștii de la PressOne, Cristian Andrei susține că nu desfășoară ședințe de psihoterapie, ci doar evaluări psihiatrice. Potrivit declarațiilor sale, pacienții sunt ulterior direcționați către psihoterapeuți acreditați.

Ceea ce fac eu la Institut este evaluarea pacienților, după care îi îndrum către unul dintre psihoterapeuții autorizați. Fac recomandări privind testele proiective și abordarea sistemică în cazurile delicate. Nu ofer psihoterapie propriu-zisă”, a explicat medicul.

Despre acuzațiile legate de comportamente inadecvate, Cristian Andrei respinge ferm orice vină: „Nu am întreținut niciodată relații sexuale cu paciente. În timpul ședinței, se face evaluare psihiatrică, nu altceva”.

El susține că este psihoterapeut „din 1993” și că deține mai multe cursuri și atestate în domeniul psihoterapiei copilului și adolescentului, consilierii familiale și cercetării psihiatrice, însă acestea nu echivalează cu o formare acreditată de Colegiul Psihologilor din România.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
praf jpg
lac jpeg
Estonia Tallin foto Pixabay tallin 889901 1280 jpeg
broasca jpg
bebelus bona imagini jpg
1491034724695 Noile statii de metrou din Bucuresti 5 webp
YzcyM2EyNDlmYjI5MjFmZWRiMjk4NjY1NQ== thumb jpg
stefan voda wiki jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net