Anunț șoc despre Evaluarea Națională și Bacalaureat. „Rugăm copiii și părinții să ne înțeleagă”

Reprezentanții din Educație au transmis luni dimineață că este foarte posibil ca examenele care bat la ușă, Evaluarea Națională și Bacalaureatul să fie amânate din cauza grevei. Sindicaliștii au transmis că nu renunță la revendicările lor salariale, în timp ce guvernanții pregătesc actul normativ privind acordarea de bonusuri, măsură cu care cadrele didacticenu au fost de acord.

4 front greva jpg

„Nu acceptăm firimituri”

Sindicatele susțin că propunerile Guvernului sunt insuficiente.

„Cred că domnii de la Guvern nu și-au dat seama cam care este amploarea nemulțumirilor la nivel național în sistemul de învățământ preuniversitar. Cred că nu și-au imaginat că se poate ajunge aici. Nu s-au gândit că poate să existe atâta unitate și solidaritate, că putem fi susținuți de părinți și nu numai, dar parcă au vrut să vadă dacă ce se întâmplă în momentul de față este posibil. Așa au început discuțiile cu ei. Nu înțeleg că această categorie socio-profesională are orgoliul ei, demnitatea ei, și nu poate accepta firimituri sub formă de vouchere sau carduri, atât timp cât a observat că statul român nu a avut nicio reținere să crească salariile în alte domenii. Nu avem nimic cu nimeni, dar oamenii văd și pot să filtreze informațiile care apar și să ia decizii în cunoștință de cauză”, a spus, luni, președintele Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor, într-o intervenție la Digi24.

„În momentul de față vorbim despre amânarea examenelor”

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor a spus că în momentul de față se ia în cacul o amânare a examenelor di această vară: Evaluarea Națională și Bacalaureatul.

„Ne pregătim de unul dintre cele mai mari marșuri de protest, la care vor veni peste 20 de mii de colegi din București în primul rând, dar și din țară, iar ei vorbesc în continuare de aceeași propunere care a fost refuzată săptămână trecută, este clar că sunt într-o lume a lor, într-o lume a politicienilor, într-o lume care a pierdut orice contact cu lumea asta a celor mulți, cu problemele și necazurile lor”, a mai spus președintele Federației Sindicatelor din Educație.

„A fost o pandemie și spre deosebire de alte state care au anulat toate examenele, în România examenele au fost susținute. În momentul de față vorbim de amânarea examenelor pentru că suntem în această acțiune de protest fără precedent și rugăm copiii și părinții să ne înțeleagă și să fie alături de noi”, a spus Marius Nistor, la Digi24.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net