Au transformat 3 case vechi în pensiuni superbe! Povestea impresionantă din spatele clădirilor-muzeu: „Patul are 130 de ani”

Doina și Robert Savin sunt doi soți care au ajuns în atenția românilor în urma unei idei inedite pe care au avut-o. Află din rândurile de mai jos povestea lor, cum au reușit să transforme 3 case vechi în adevărate atracții turistice. 

image

Cei doi soți au decis să cumpere 3 case tradiționale cu suma de 500.000 de euro, urmând ca mai apoi să le renoveze, păstrând totodată elementele tradiționale reprezentative. 

Soții care au dat lovitura cu ideea lor 

Potrivit stirileprotv.ro., prima intenție a soților Savin a fost aceea de a transforma casele în muzee. S-au răzgândit însă și în urma sfaturilor apropiaților lor, care le-au recomandat să le transforme în „pensiuni-muzeu”, care acum poartă denumirea „Casa de poveste”. 

Eu am trăit la bunicii mei în asemenea case, m-am îndrăgostit de casele astea bătrâneşti, visul nu mi l-am putut atinge de la început, deoarece nu erau posibilităţi financiare. Patul are 130 de ani, dulapul austriac este şi el foarte vechi, are peste 100 de ani. Camera bună, unde erau cazaţi musafirii, am folosit-o drept cameră pentru clienţi, am păstrat cam tot ce avea casa bătrânească, adăugându-i doar baia”, spune Doina Savin, pentru sursa citată.

Soțul ei, Robert, născut în America a îndrăgit tradiția bucovineană și a mărturisit că l-au fascinat atât casele „ca din povești”, și frumusețea pădurilor. 

„Pădurile sunt minunate, casele la fel. Casa e veche şi se simte, dorm ca un bebeluş în ea. Am văzut casele astea doar în poze la bunica”, declară Robert.

Doina și Robert au cumpărat deja o altă casă 

Soții Savin au achiziționat deja o a patra casă pe care intenționează să o transforme într-o „pensiune muzeu”, cu toate că procesul de cumpărare a fost destul de dificil. 

Potrivit celor spuse de ei, în Moldova cu greu reușești să cumperi o casă, întrucât mulți locuitori merg pe următoarea vorbă bătrânească: „este ruşine să vinzi casa bătrânească, mai bine o laşi să se topească”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net