Calendar ortodox 2022, 14 iulie. Sfinții zilei. Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul

Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul este prăznuit la data de 14 iulie în calendarul ortodox. Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul este între sfinții zilei pomeniți de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2022, pentru data de 14 iulie.

Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul (foto: doxologia.ro)
Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul (foto: doxologia.ro)

Calendar ortodox 2022, 14 iulie. Sfinții zilei. Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul

Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul s-a născut în anul 1749 în insula Naxos din arhipeleagul Ciclade într-o familie de credincioși, cu frică de Dumnezeu, care i-au dat la botez numele de Nicolae. Mama s-a sfârșit din viață pe când era călugăriță. Părinții săi l-au încredințat preotului satului pentru a îl învăța carte iar el, copil fiind în loc să se alăture jocurilor gălăgioase ale celorlalți copii prefera să stea retras și să citească. Dumnezeu îl dăruise nu numai cu o inteligență deosebită ci și cu o memorie remarcabilă.

La 16 ani a mers la Smirna și a intrat ucenic al lui Ierotei. S-a întors în Naxos datorită prigoanei turcești unde i-a întâlnit pe călugării Grigorie, Nifon și Arsenie care fuseseră alungați din Sfântul Munte pentru că susțineau că nu se pot face parastase duminica, fiind ziua învierii Domnului.

La 26 de ani ai intrat în obștea mănăstirii Dionisiu și a fost tuns la monahism cu numele de Nicodim. Curând a devenit un model pentru ceilalți călugări pentru râvna sa în rugăciune, pentru smerenie și nevoință. La rugămintea Sfântul Macarie din Corint a pregătit pentru tipar Filoacalia.

A vrut să i se alăture sfântului Paisie de la Neamț dar o furtună pe mare l-a întors din drum. A rămas în sfântul munte unde a pregătit și redactat "Manualul duhovnicului" care este și astăzi folosit în biserica greacă. A redactat o antologie a Sfintelor Canoane, dar aceasta a fost modificată de ieromonahul grec Teodoret, aflat în România, iar când sfântul a auzit a scris: “Era mai bine să mă fi lovit direct în inimă cu o sabie, decât să se adauge sau să se retragă ceva din această carte". Cartea a fost tipărită la Leipzig în anul 1800 iar în anul 1844 a apărut în limba română la mănăstirea Neamț.

A redactat operele complete ale Sfântului Grigorie Palama, dar manuscrisul său a fost distrus la Viena. A trecut la Domnul la 14 iulie 1809 șia fost canonizat la 31 mai 1955.

Rugăciune pentru răbdare

O, Dumnezeul meu, când se va înarma inima mea cu arma răbdării? Când voi trece prin ispită fără a-mi tulbura inima, ca să dau bucurie Dumnezeului meu? O, iubitele mele suferinți ce mă faceți asemenea Domnului meu Iisus, cel ce a pătimit pentru mine! O, Iisuse, singura viață a sufletului meu! Ajunge-voi oare a odihni între mii de suferințe pentru mărirea ta? Voi fi fericit, dacă în mijlocul focului necazurilor mă voi aprinde de dorința de a suferi chinuri mai mari!

La 14 iulie în calendarul ortodox 2022 mai sunt pomeniți

  • Sfântul Apostol Achila; 
  • Sfântul Mucenic Just; 
  • Sfântul Cuvios Onisim, făcătorul de minuni; 
  • Sfântul Ilarie; 
  • Sfântul Mucenic Petru cel Nou; 
  • Sfântul Mucenic Iraclie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net