Cât de bine este plătit un tehnician pe turbine eoliene? Detalii neștiute despre o meserie la înălțime
Un tehnician care lucrează de câțiva ani în industria energiei eoliene a povestit pe Reddit cum arată, de fapt, această meserie, de la programul de lucru și mentenanță până la certificările necesare și condițiile din teren.

Industria energiei eoliene este într-o continuă dezvoltare, iar odată cu extinderea parcurilor eoliene apare și nevoia de oameni specializați pentru instalarea, verificarea și mentenanța turbinelor.
Un angajat din domeniu a organizat un AMA pe Reddit și a răspuns întrebărilor despre cum se desfășoară activitatea, ce calificări sunt necesare și cum arată o zi obișnuită de muncă.
Salarii de până la 10.000 de euro pentru tehnicienii pe turbine eoliene
Unul dintre cele mai mari avantaje ale meseriei este reprezentat de veniturile care pot fi obținute după acumularea de experiență. Curiozitățile internauților au început cu salariile astfel, potrivit tehnicianului, salariile variază semnificativ în funcție de companie și de vechimea în domeniu și pot ajunge până la 10.000 de euro.
„Cum e sa lucrezi pe turbine eoliene? Ce calificari sunt necesare? Salarii? Program? Onsnore/offshore?” a întrebat cineva.
„Salariile variază între 3K euro și 10K, depinde foarte mult de compania pentru care lucrezi și vechimea în domeniu”, a explicat acesta.
Totuși, veniturile mai mari vin la pachet cu un program solicitant și cu muncă fizică dificilă. Tehnicianul spune că, pentru cineva care are deja un salariu bun acasă, alegerea acestei cariere ar trebui făcută în primul rând dacă există o pasiune reală pentru domeniu.
„Dacă câștigi destul de bine acasă, să zicem 2K sau 3K euro, te sfătuiesc să te duci pe turbine doar dacă îți place foarte mult. E muncă multă și grea, dar se fac bani frumoși”, a mai spus acesta.
Cum arată o zi de muncă la zeci de metri înălțime
Programul diferă în funcție de tipul activității și de companie. Acesta spune că pe partea de onshore se poate lucra aproximativ 10 ore pe zi, șase zile pe săptămână, în timp ce activitatea offshore presupune, în cazul său, 12 ore pe zi, șapte zile din șapte.
Durata lucrărilor de mentenanță poate varia foarte mult.
„Mentenanța poate dura între două ore și câteva zile, depinde foarte mult ce ai de făcut”, a explicat acesta.
În general, turbinele încep să producă energie atunci când vântul ajunge la aproximativ 3-4 metri pe secundă, iar în jurul valorii de 12-14 metri pe secundă pot atinge puterea nominală.
Întrebat dacă există o limită de vârstă, tehnicianul a răspuns simplu:
„Cât te ține spatele”. El a adăugat că a avut colegi cu vârste cuprinse între 55 și 60 de ani.”
Iar când vine vorba despre partea mai puțin confortabilă a muncii, experiențele diferă în funcție de proiect. Tehnicianul a povestit că, în prezent, pe partea de service există lifturi care permit coborârea rapidă.
„Aveai două variante: ori te dădeai jos pe scară, dar apoi trebuia să urci înapoi, ori luai un sac și o găleată și îți făceai nevoile”, a povestit acesta, precizând că majoritatea colegilor alegeau a doua variantă.


































