Cât de mică este rezerva de aur a României comparativ cu cele mai bogate 10 țări din lume. Ce surprize apar în clasament
Datele recente arată că rezervele valutare la Banca Națională a României sunt în creștere. Acestea se situau la nivelul de 62,135 miliarde euro, pe 31 decembrie 2024. Dacă facem o comparație, pe 31 noiembrie 2024, acestea se situau la 61,174 miliarde. La 31 decembrie 2023, rezervele ajungeau la 59,77 miliarde euro, scrie adevărul.ro.
Ce operațiuni au avut loc în decembrie
În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni: intrări de 7.601 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor; alimentarea contului Comisiei Europene și altele.
Ieşiri de 6.640 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele.
La câte tone s-a menținut nivelul rezervei de aur
Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 8.356 milioane euro, față de 8.399 milioane euro la 30 noiembrie 2024 și față de 6.213 milioane euro la 31 decembrie 2023.
61,2 tone din rezerva de aur a României se află în custodie la Banca Angliei, conform Băncii Naționale. Anul trecut, o echipă din BNR a plecat acolo să facă verificarea anuală a stocului de aur din subsolul Bank of England. „Anual, o echipă de auditori verifică existența fizică a aurului din rezerva României. Merg în subsolurile Bank of England, pipăie aurul, îl cântăresc, verifică puritatea și fac un raport. La niciuna dintre auditări nu s-a constatat vreo neregulă. Aurul e acolo „viu și nevătămat”, au declarat vineri pentru HotNews oficiali din Banca Națională.
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 decembrie 2024 au fost de 70.491 milioane euro, faţă de 69.573 milioane euro la 30 noiembrie 2024 și față de 65.983 milioane euro la 31 decembrie 2023. Plăţile scadente în luna ianuarie 2025 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 351 milioane euro.
Top 25 de state cu cele mai mari rezerve din lume
- SUA - Rezerve de aur în T4 2023: 8.133 de tone metrice
- Germania - Rezerve de aur în T4 2023: 3.353 tone metrice
- Italia - Rezerve de aur în T4 2023: 2.452 tone metrice
- Franța - Rezerve de aur în T4 2023: 2.437 de tone metrice
- Rusia - Rezerve de aur în T4 2023: 2.333 de tone metrice
- China - Rezerve de aur în T4 2023: 2.235 tone metrice.
- Elveția - Rezerve de aur în T4 2023: 1.040 de tone metrice
- Japonia - Rezerve de aur în T4 2023: 846 tone metrice
- India - Rezerve de aur în T4 2023: 804 tone metrice
- Olanda - Rezerve de aur în T4 2023: 612 tone metrice
Următoarele țări clasate sunt Turcia, Taiwan, Portugalia, Uzbekistan, Polonia, Arabia Saudită, Regatul Unit, Kazahstan, Liban și Spania.