Destinul cumplit al unei minore din Satu Mare. A fost violată și batjocorită ani de-a rândul de propriul tată
Cruzime de nedescris! Un tată din Satu Mare este judecat, după ce, timp de doi ani, și-a violat fata minoră. Micuța avea doar 12 ani când a avut loc primul episod al cruzimii, iar dacă asta nu era de ajuns, ca să o facă să păstreze tăcerea, o amenința că, dacă se va afla de relațțil sexuale dintre ei, ea va ajunge la orfelinat, iar el la închisoare. Fata nu a spus nimic timp de doi ani.
Un bărbat din Satu Mare este judecat, după ce, timp de doi ani, și-a violat fata minoră. Prima agresiune sexuală a avut loc în 2016, pe când fetița avea doar 12 anișori, și, atunci când, bărbatul ar fi început să aibă un comportament mai frumos față de ea, profitând astfel de influența pe care o avea asupra ei. Totul a început cu săruturi și discuții despre sex, iar, câteva zile mai târziu, la insistențele propriului ei tată, micuța a cedat și a fost de acord să întrețină relații sexuale cu acesta, chiar în patul ei.
Micuța nu ar fi fost constrânsă sau amenințată
Conform anchetatorilor, fata nu ar fi fost constrânsă sau amenințată în acest sens, ci, ar fi acceptat propunerea indecentă a tatălui ei de teama că nu va mai primi ce își dorește sau că acesta va avea un comportament diferit față de ea.
De asemenea, pentru a o face să păstreze tăcerea, bărbatul i-a spus copilei că, dacă se va afla de relațiile sexuale dintre ei, ea va ajunge la orfelinat, iar el la închisoare. Astfel, micuța nu a spus nimic timp de doi ani. La acea vreme, agresorul era căsătorit cu mama acesteia și locuiau împreună cu cei 5 copii minori, într-o casă din localitatea Vama, din Satu Mare.
În prezent, bărbatul este judecat pentru viol și riscă pedeapsa cu închisoarea, potrivit Digi.ro.