Drama copiilor din România. Cum îi desparte sărăcia de părinții plecați la muncă în străinătate: „Nu își ia niciodată rămas-bun când pleacă”

În timp ce statisticile oficiale încearcă să amorțească amploarea fenomenului, realitatea  descrie o tragedie socială tăcută ce macină viitorul României.

Povestea copiilor din România rămași acasă/ sursa: pexels

 Reportajul, axat pe mărturii culese din municipiul Târgoviște, surprinde fenomenul dureros al „maturizării forțate”.

Copii de doar 8, 11 sau 17 ani devin, peste noapte, stâlpii de susținere ai unor bunici bolnavi, gestionând gospodării întregi și trăind cu trauma unor despărțiri repetate. Experții de la ”Salvați Copiii„ trag un semnal de alarmă de proporții: dincolo de banii trimiși în țară, golul emoțional lasă sechele psihologice greu de vindecat, spun cei de la Antena 3 CNN. 

România rămâne una dintre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană, deținând cea mai mare diasporă din blocul comunitar, cu peste 3 milioane de cetățeni stabiliți oficial în străinătate după aderarea din 2007.

Prețul ascuns este plătit integral de copii

Datele oficiale ale serviciilor sociale raportează circa 53.000 de copii cu cel puțin un părinte plecat, însă realitatea este mult mai neagră. Din cauza dezinformării și a fricii profunde că statul le-ar putea lua copiii, majoritatea părinților refuză să transfere formal tutela legală către bunici. Studiile independente din 2022 estimează că numărul real depășește în realitate 530.000 de copii, dintre care 184.000 au ambii părinți plecați peste hotare.

Maria are doar 11 ani, dar programul ei zilnic seamănă cu cel al unui asistent medical sau al unui șef de gospodărie. În timp ce mama ei lucrează ca menajeră la Londra pentru a le asigura un viitor, iar tatăl este complet absent, fetița a preluat în totalitate îngrijirea bunicii sale din Târgoviște.

Zilele Mariei se scurg sub presiunea unor sarcini uriașe: se asigură că dimineața și seara bunica își ia pastilele, merge alături de ea la vizitele medicale din București, pierzând uneori ore de curs. 

„Întotdeauna adorm după bunica mea, trebuie să mă asigur că ea este bine și abia apoi pot să dorm” recunoaște aceasta jurnalistului The Guardian. 

O dramă similară trăiește și Edi, un băiețel de numai opt ani. Mama sa, Diana Sabu, a plecat în Corsica în luna aprilie a acestui an pentru a lucra ca menajeră într-o tabără, după ce a eșuat în tentativa de a găsi un loc de muncă stabil în țară care să îi permită să nu mai trăiască cu teama zilei de mâine.

Diana câștigă 1.600 de euro pe lună, având cazarea și masa incluse, și adoarme în fiecare seară cu telefonul deschis, în timpul unui apel video cu fiul ei. Edi a rămas în grija bunicii sale, Roxana, în timp ce tatăl său muncește în Danemarca de cinci ani, revenind acasă doar o dată la câteva luni.

 Trauma despărțirilor tăcute: „Cine este această doamnă?”

Dincolo de confortul material parțial, costul psihologic este devastator. Anca Stamin, manager de programe în cadrul organizației „Salvați Copiii”, explică faptul că lipsa de încredere în autorități combinată cu instabilitatea emoțională din familie îi expune pe acești copii la tulburări grave de comportament, izolare socială, agresivitate și risc crescut de abandon școlar.

Copiii cresc măcinați de sentimente profunde de vinovăție, deoarece adulții le repetă constant că acest sacrificiu uriaș este făcut exclusiv „pentru binele lor”.

 „De Crăciun, mama s-a întors acasă pentru o lună și jumătate. Când a venit momentul plecării, mi-a spus că mă va trezi ca să își ia rămas-bun. Dar când m-am trezit dimineața, ea plecase deja. Nu își ia niciodată rămas-bun când pleacă.” Mai spune Maria, 11 ani pentru reportaj. 

Sondajele arată că menținerea unei legături afective solide la distanță este principala barieră pentru părinți. Din cauza costurilor logistice uriașe, aproape jumătate dintre românii din diaspora nu au reușit să revină în țară de Paște. Distanța prelungită șterge, în timp, primele amintiri legate de părinți.

Darius Gavriș are acum 17 ani și a fost lăsat în grija bunicilor de la vârsta de trei luni, crescând în Târgoviște alături de nouă verișori aflați în exact aceeași situație.

Părinții lui s-au mutat din Spania în Italia, unde locuiesc și în prezent. Din cauza pandemiei de COVID-19, Darius a petrecut patru ani consecutivi fără să își poată strânge părinții în brațe, privind cu strângere de inimă cum ceilalți colegi erau aduși de mână la școală. 

Prima dată când mama sa s-a întors în vizită în România, copilul nu a recunoscut-o, întorcându-se speriat către bunică cu întrebarea: „Cine este această doamnă?”.

Pentru a atenua acest impact, „Salvați Copiii” finanțează și derulează programe de tip after-school în 50 de unități școlare din România, inclusiv în două centre din Târgoviște.

Programul le oferă zilnic o masă caldă, sprijin specializat pentru efectuarea temelor, excursii și consiliere psihologică primară.

„Acești copii se maturizează extrem de repede, dar sunt mult mai sensibili decât ceilalți. Când îi întrebi direct ce își doresc, răspunsul lor este invariabil același: ar prefera să fie săraci, dar să își aibă părinții acasă, lângă ei”. Educatorii și coordonatorii din centre admit că suportul este doar o fațadă peste un gol imens.