Filmul operațiunii de salvare a Melindei, adolescenta răpită de „Mănușa Albă”. Fata ar fi vrut să se sinucidă când l-a cunoscut

Florin Ciobanu, directorul Poliţiei Locale Sighetu Marmaţiei, a detaliat, într-un interviu, modul în care a fost salvată Melinda, adolescenta de 13 ani dispărută timp de o săptămână.

Sara Melinda a fost găsită după o săptămână / foto: social media
Sara Melinda a fost găsită după o săptămână / foto: social media

Reprezentantul Poliției Locale spune că a primit o informaţie „aproape incredibilă”, pe care a mers să o verifice singur, îmbrăcat în civil, considerând că nu are nimic de pierdut. Salvatorul nu crede că fata a fost bătută.

„Sursa informaţiilor a fost una atât de bizară încât părea incredibilă. Nu pot să spun prea multe detalii, pentru sunt date care fac parte din anchetă, dar 99% era necredibilă. Şi atunci am zis: Hai să mă duc să verific respectiva locaţie, ce mă costă? Încă una în plus, sau în minus, după atâtea verificări... Hai să o verific! Mi-am lăsat maşina în apropiere, m-am dus la jos, în haine civile, aşa cum eram. Când am ajuns la locaţia respectivă, este o curte interioară, şi când am intrat în curtea interioară persoana care mi-a furnizat acel capăt de informaţie l-am găsit în curtea respectivă îmbrâncindu-se cu cineva. Atunci m-am gândit că ceva nu e bine. I-am liniştit, pe cel mai calm ton posibil”, povesteşte poliţistul într-un interviu pentru news.ro. 

Unul dintre bărbații implicați în conflict era chiar bărbatul care o răpise pe adolescentă și o ținea în casa sa insalubră. Poliţistul s-a prezentat şi, conştient fiind că nu are nici mandat, nici vreo armă asupra sa, a încercat să-l convingă pe bărbat să îl lase în casă.

„Un mic control, aş vrea să văd unde staţi, pentru că ştiţi, noi căutăm o persoană dispărută. Şi am rămas foarte surprins când a spus: «Da, cum să nu, puteţi să veniţi!». În momentul ăla m-am gândit că nu e nimic, pentru că nimeni nu te cheamă aşa, hai să vezi, să verifici pur şi simplu. Şi m-am dus după el”, continuă Florin Ciobanu.

Locul în care se afla fata arat ca-n filmele horror”

„Când a deschis uşa, m-am uitat de două ori, arăta groaznic: pereţi scorojiţi, căzuţi, tencuială spartă. În dreapta era o baie dezafectată, fără curent electric, fără uşă, fără nimic şi în stânga era o pătură mizerabilă, agăţată pe post de uşă. M-a chemat: «Haideţi înăuntru!». Am înregistrat cu telefonul fiindcă aveam nevoie de permisiunea lui verbală ca să intru în locuinţă. Intrând, el trage pătura şi spune: ”Intră”. Acolo am văzut, pe o saltea pe jos, pe fata respectivă. În prima secundă am rămas blocat. Semăna cu ea, dar nu ştiam ce să cred, dacă e ea. Era nespălată, după atâtea zile era vai şi amar de ea”, mai spune salvatorul.

Deși era mizerie înăuntru, încăperea era încălzită. Cel care o ţinea în casă i-a spus, de asemenea, că i-a adus de mâncare. Poliţistul s-a convins că este vorba despre adolescenta dispărută când fata i-a spus numele ei.

„Mi-a îngheţat inima, m-am bucurat, erau multe sentimente. Nu îmi venea să cred, adică după atâta căutare... eram deja nedormit cam de o săptămână. Prima reacţie am trimis de pe telefon locaţia mea unui comisar de la IPJ şi i-am scris: «Urgent, vino, am găsit-o!»”, mai povesteşte Florin Ciobanu.

Poliţistul a ieşit din cameră, după ce aluat cheile din uşă, ca să nu îl închidă afară. În afara locuinței se afla bărbatul pe care îl ştia şi care dăduse „pontul”.

„M-am întors, m-am aşezat pe scaun şi am început să vorbesc cu ei pe cel mai calm ton posibil ca să trag de timp. Era ca şi cum ”am venit la tine la o cafea”. El a devenit agitat. Am vorbit cu Sara, am întrebat-o dacă e bine”, spune poliţistul.

Care era starea de spirit a Melindei

Şeful Poliţiei Locale a povestit şi care era starea de spirit a fetei: „I-am spus că totul va fi bine, că nu se va întâmpla absolut nimic. Şi după ce am discutat puţin cu ea, pe tonul ăsta calm, la un moment dat s-a ridicat în picioare şi mi-a spus: «Pot să vă iau în braţe?». Şi atunci am luat-o în braţe şi mi-am dat seama că era ceva... se temea, era nevoia de a se apropia mi-am dat seama că e o problemă în interiorul ei şi nu poate spune”.

În timpul conversaţiei avute în mizera locuinţă socială, fata nu l-a acuzat de nimic pe bărbat. Discuţia pe ton calm a avut loc până s-a auzit prima sirenă. Imediat ce au ajuns poliţiştii de la IPJ, bărbatul a fost încătuşat şi adolescenta preluată şi dusă la un centru de primiri urgenţe.

Sara Melinda ar fi încercat să își pună capăt zilelor înainte de dispariție

Surse din interiorul anchetei spun că Melinda ar fi vrut să își pună capăt zilelor, atunci când l-a cunoscut pe răpitor, care, de fapt, i-ar fi salvat viața. Fata plecase de acasă în urma unei certe cu părinții.

A mers spre Parcul Grădina Morii cu intenția de a-și pune capăt zilelor. Acolo, suspectul ar fi convins-o să nu își facă rău, potrivit declarațiilor Melindei, dezvăluite pentru Antena 3.

De acolo, Sara Melinda ar fi plecat împreună cu „Mănușa Albă” spre locuința insalubră a acestuia. Marți, bărbatul a fost arestat preventiv timp de 30 de zile.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
Ce este asigurarea profesională IT și cine este obligat să o aibă în România jpg
rhubarb 3399627 1280 jpg
port ovidiu jpg
tomatoes 1561565 1280 jpg
camera de aur pelisor jpg
maria vacarescu  jpg
bebelus bona imagini jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net