Cine este bărbatul în casa căruia a fost găsită Melinda. „Era stresată, avea şi urme de violenţă”

Sara Melinda, copila de 13 ani, dispărută de aproape 7 zile, a fost găsită luni dimineața, după ce polițiștii locali au primit un pont. Un adolescent, a venit la sediul poliției și a spus că știe unde se află copila. Șeful Poliției Locale este primul care a văzut-o pe Melinda, după ce a intrat în garsoniera indicată de adolescent. Fata stătea pe o saltea într-o cameră, în condiții mizere. Era foarte speriată, iar când l-a văzut pe polițist i-a sărit în brațe.

image

„Stătea pe o saltea, singurul mobilier din încăpere”

Florin Cioban, șef la Poliția Locală din Sighetu Marmației a povestit ulterior că Melinda stătea pe o saltea, „aparent liniștită, dar era speriată fata”.

Șeful Poliției Locale a mai spus că „mai mult ca sigur” fata a fost ținută în acea încăpere împotriva voinței ei. Era vizibil speriată și când a înțeles că polițistul a venit să o salveze l-a luat în brațe.

În primă fază, când am intrat în locuința respectivă, care era de-a dreptul nepotrivită pentru oricine, condiții insalubre și mizere, fata stătea pe o saltea, care practic era singurul mobilier din întreaga încăpere. Stătea în aparență liniștită, dar era speriată fata. A auzit doar cuvântul de poliție și atunci s-a speriat puțin.

Am încercat să o liniștesc, să am o abordare cât de calmă și prietenoasă cu ea și atunci s-a deschis puțin și chiar s-a apropiat de mine și a venit și m-a cuprins în brațe. Se vedea că era foarte speriată. Doar atunci a dat drumul gândurilor. Și i-am spus să stea liniștită că va fi totul bine și nu i se va întâmpla nimic”, a declarat Florin Cioban la Antena 3CNN.

Bărbatul care a ținut-o pe Melinda are 34 de ani

Bărbatul în garsonieră căruia a fost găsită Melinda se numește Laurențiu Rus, și are 34 de ani. La momentul sosirii șefului Poliției Locale, se afla și el la fața locului. Un echipaj de poliție a sosit la adresă, iar bărbatul a fost condus la audieri.

image

Era și persoana respectivă care a ținut-o, probabil împotriva voinței. Mai mult ca sigur a devenit un pic agitat și recalcitrant”, șeful la Poliția Locală din Sighetu Marmației.

Reamintim faptul că fata de 13 ani dată dispărută, pentru care familia oferea recompensă de 10.000 de euro și care a fost căutată de polițiști și de jandarmi, inclusiv cu drone, a fost găsită în această dimineață.

“Este o anchetă în curs de desfăşurare, se fac verificări pentru a afla dacă fata a fost victima unei infracţiuni. Nu se afla într-o stare prea bună, era stresată, avea şi urme de violenţă, nu se ştie de unde…. A fost transportată la Spitalul Municipal. Persoana care a anunţat unde se află este implicat şi el în caz. Situaţia este complicată. Important este că e în viaţă şi va fi ajutată de psihologi, fiindcă şocul a fost mare, fiind vorba de 6 zile în care a lipsit”, a declarat pentru vasiledale.ro Vasile Moldovan, primarul din Sighetu Marmației.

Duminică, mama Melindei a cerut sprijinul românilor și a anunțat că oferă o recompensă de 10.000 de euro pentru orice informație care ajută la găsirea fetei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net