Iarna lovește România! ANM anunță zonele unde va ninge abundent de Crăciun

România intră oficial sub semnul iernii chiar în Ajunul Crăciunului. Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță o schimbare radicală a vremii, cu ninsori extinse, vânt puternic și temperaturi în scădere accentuată în mai multe regiuni ale țării.

Primul val de ninsori din această iarnă începe de miercuri / foto: arhiva
Primul val de ninsori din această iarnă începe de miercuri / foto: arhiva

Intervalul critic este 24 decembrie, ora 08:00 – 25 decembrie, ora 08:00, când mare parte din România va fi afectată de precipitații, iar în unele zone acestea vor fi exclusiv sub formă de ninsoare.

De ce vine iarna exact de Crăciun

Potrivit explicațiilor specialiștilor ANM, țara noastră va ajunge în următoarele zile într-o zonă de contact atmosferic exploziv.

Pe de o parte, anticiclonul azoric va favoriza pătrunderea unui aer rece, polar, dinspre Câmpia Rusă, cu efecte mai puternice în regiunile extracarpatice și la munte, pe lobarea adiacentă Carpaților. Pe de altă parte, un vast ciclon mediteranean va aduce aer cald și umed, ceea ce va determina extinderea precipitațiilor în aproape toată țara chiar în noaptea de Ajun.

Această combinație creează condițiile perfecte pentru ninsori consistente, mai ales în zonele montane și în Moldova, exact în perioada Crăciunului.

Zonele unde va ninge abundent și se va depune strat de zăpadă

În intervalul 24 decembrie – 25 decembrie, în Moldova și în zona de munte, precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare, cu depunere de strat de zăpadă.

Cele mai mari cantități sunt așteptate în Carpații Meridionali și de Curbură, unde meteorologii estimează cantități de apă de 15–20 l/mp, suficiente pentru un strat consistent de zăpadă.

În restul țării, inițial va ploua, însă spre seara de Ajun și mai ales în cursul nopții de 24 spre 25 decembrie, ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, parțial în Transilvania, Muntenia, Oltenia și Dobrogea continentală.

Vânt puternic și ninsori viscolite în mai multe regiuni

Un alt fenomen care va amplifica senzația de iarnă autentică este vântul. ANM avertizează că, începând din 24 decembrie și până în seara zilei de 25 decembrie, vor fi intensificări ale vântului, cu viteze de 45–50 km/h, în special în regiunile sudice și sud-estice.

Ca urmare a pătrunderii aerului polar pericarpatic, în sudul Moldovei și local în Oltenia și Muntenia sunt posibile ninsori viscolite, cu vizibilitate redusă și disconfort termic accentuat.

Cum va fi vremea de Crăciun în București

Nici Capitala nu scapă de schimbarea bruscă a vremii. Conform rulării modelelor meteorologice din 21 decembrie 2025, miercuri, 24 decembrie, vremea va fi închisă, cu ploi temporare pe parcursul zilei. Noaptea de Ajun aduce însă surpriza așteptată de mulți bucureșteni: ploaia se va transforma treptat în ninsoare.

Vântul va sufla moderat, cu rafale de până la 45–50 km/h, iar temperaturile vor coborî rapid. Maxima zilei de Ajun va fi de aproximativ 3 grade, iar minima va ajunge la -2…-1 grad.

În prima zi de Crăciun, 25 decembrie, vremea va deveni rece pentru această perioadă, cu cer noros, posibile ninsori slabe în primele ore și temperaturi care nu vor depăși -1 grad ziua, în timp ce noaptea vor coborî până la -6…-4 grade.

Crăciun alb, un fenomen tot mai rar

Ultimii fulgi de zăpadă de Crăciun în București au fost consemnați pe 26 decembrie 2016, iar ultimul strat de zăpadă de aproximativ 2 cm datează din 24 decembrie 2018. De această dată, există șanse reale ca iarna să-și facă simțită prezența chiar în noaptea de Ajun.

Meteorologii reamintesc că, inițial, debutul iernii era estimat ca fiind mai cald decât normal. Însă schimbările majore apărute după 22 decembrie în structura câmpurilor atmosferice de la nivelul Europei, corelate cu încetinirea vortexului polar și trecerea acestuia într-o fază ușor negativă, vor permite pătrunderea aerului rece polar peste mare parte din continent.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
WhatsApp Video 2026 01 12 at 20 17 51 mp4 thumbnail png
index webp
sarmale shutterstock 1856731081 jpg
politisti germani polizei pixabay
woman 9090273 1280 jpg
 Andaluzia, foto Shutterstock jpg
masina politie italia jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net