Un jurnalist din Brăila acuză DIICOT că a confiscat laptopurile și telefoanele întregii redacții. Clipul de la care a pornit totul

Ultima actualizare:

Un jurnalist din Brăila acuză DIICOT că a confiscat laptopurile și telefoanele mobile ale sale și ale celorlalți ziariști din redacția publicației debrail.ro, pe motiv că ar fi deținut și distribuit materiale pornografice cu minori.

Alin Cristea acuză DIICOT că a confiscat pe nedrept bunurile redacției foto: Facebook Poliția Română
Alin Cristea acuză DIICOT că a confiscat pe nedrept bunurile redacției foto: Facebook Poliția Română

Alin Cristea, redactor-șef al site-ului susține că a fost vizat de DIICOT, care a descins la sediu publicației în ziua de 13 ianuarie, la ora 7 dimineața și a confiscat materiale de stocare digitală, laptopuri și telefoane mobile, atât personale, cât și de muncă, conform libertatea.ro.

Alin Cristea susține că a anunțat poliția cu privire la clip

Cristea a povestit că, pe 3 ianuarie, a primit de la o sursă un clip în care un bărbat mai în vârstă agresează un băiat de 17 ani. El susține că a anunțat poliția, pentru a afla dacă cineva a făcut vreo plângere în data de 24 decembrie. Atunci a aflat că există una, de la un băiat.

„Am anunțat poliția, prin intermediul Biroului de Presă, și le-am zis: Vreau să știu dacă, pe 24 decembrie, la nivelul IPJ Brăila, a fost vreo persoană care a sesizat faptul că a fost batjocorită. Poliția răspunde că a primit o sesizare, dar doar pentru lovire și alte violențe – la data de 24 decembrie, un adolescent în vârstă de 17 ani a sesizat faptul că un bărbat l-a lovit peste față”, a povestit Alin Cristea.

Ziaristul a precizat, spune el, poliției că are un clip cu întâmplarea, în care se vede cu bărbatul îl lovește și îl umilește pe băiat, apoi îi urinează pe față. După publicarea articolului cu imaginile primite, poliția l-ar fi anunțat pe Cristea că s-a sesizat din oficiu și că îl va reține pe agresor.

”Eu le zic că am clipul care surprinde tot și că eu cred că persoanei respective i-a fost jenă să povestească tot ce s-a întâmplat. În clip se vede cum tânărul e pus la pământ, lovit în mod repetat, persoana care îl agresează îi vorbește foarte vulgar și, la un moment dat, urinează pe fața lui. La 30 de minute de la publicare, poliția ne anunță că s-a sesizat din oficiu și că îl reține pentru 24 de ore pe agresor. Îl prezintă în fața unui judecător de drepturi și libertăți, care decide arestarea preventivă”, a mai declarat Alin Cristea.

DIICOT a făcut descinderi în trei locații?

Însă, peste câteva zile, povestea s-ar fi transformat într-un coșmar pentru Alin Cristea și colegii săi de la debrăila.ro: DIICOT ar fi făcut trei descinderi, acasă la jurnalist, la casa părinților săi și la sediul redacției. De acolo, susține Alin Cristea, au fost ridicate toate laptopurile, calculatoarele și telefoanele.

”S-au ridicat toate materialele de stocare și aparatura – laptopuri, calculatoare, telefoane – atât cele personale, cât si cele profesionale”, a completat Alin Cristea

Ce prevede Noul Cod Penal

DIICOT ar fi făcut perchezițiile sunt articole 374 din Noul Cod Penal. Acesta spune că producerea, deținerea, achiziționarea și promovarea, printre altele, de materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu închisoarea.

”Producerea, deținerea în vederea expunerii sau distribuirii, achiziționarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum și punerea la dispoziție, în orice mod, de materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu închisoare de la un an la cinci ani. 

Dacă faptele prevăzute la alin. 1) au fost săvârșite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani”, se arată în Noul Cod Penal.

Legea mai spune că ”prin materiale pornografice cu minori se înțelege orice material care prezintă un minor având un comportament sexual explicit sau care, deși nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament”. 

Cum se apără Alin Cristea

Alin Cristea însă se apără spunând că, deși băiatul este agresat, minorul de 17 nu are „comportament sexual explicit” în imaginile publicate de el pe site-ul debraila.ro. El mai susține că se simte intimidat și că i-au fost luate toate materialele, inclusiv investigațiile în curs.

„Eu, ca jurnalist, mă simt intimidat. Mi s-au luat toate materialele, inclusiv investigațiile în lucru. Am scris despre oameni foarte importanți din oraș, afaceriști, niciodată nu m-am gândit că se poate întâmpla așa ceva. Știu că, din punct de vedere legal, nu am săvârșit o infracțiune. Peste două săptămâni poate că îmi vor da clasare, dar vor rămâne cu toate aspectele legate de viața mea profesională și personală”, a declarat Alin Cristea.   

DIICOT nu a oferit un punct de vedere la acuzațiile aduse de Alin Cristea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net