Mărturii șocante într-un caz cu elevi de o gravitate extremă, la Brașov. Acuzațiile sunt dintre cele mai grave

Un dosar extrem de grav a ajuns pe masa DIICOT. Mai mulți elevi ai unui colegiu din Brașov sunt acuzați că au drogat o fată, au sechestrat-o, au violat-o în timp ce orgia era filmată. Adolescenții urmează să fie audiați la sediul instituției. Faptele s-au întâmplat în timpul unei excursii care au avut loc anul trecut. Nu au fost aprobate percheziții la domiciliile bănuiților și, din lipsă de probe, ancheta a fost clasată. Acum a fost redeschisă la cererea Tribunalului pentru Minori din Brașov.

Cercetări incomplete, ancheta a fost redeschisă

Fata de 14 ani violata foto pexels.com

Ancheta se bazează pe declarațiile victimei care sunt șocante. Fata a povestit că a fost abuzată de colegii săi în timpul unei excursii organizate la finalul anului 2023 în Sântimbru Băi, județul Harghita.

Fata susține că, în noaptea de 23-24 octombrie, a fost mutată împotriva voinței sale într-o altă cabană, după ce ar fi fost drogată cu o substanță necunoscută aplicată pe un material textil.

„În locația în care a fost transportată, a fost agresată sexual, având inițial un raport sexual, iar ulterior fiind penetrată anal cu un corp dur”, se arată în documentele dosarului, studiate de Libertatea.

În plus, o parte dintre agresiuni ar fi fost înregistrate cu telefonul mobil de către mai mulți elevi, care ulterior ar fi distribuit filmările unor persoane încă necunoscute.

Adolescenta și-a identificat agresorii

Ancheta a demarat în ianuarie 2024, imediat după ce tatăl victimei a depus plângere penală la DIICOT Brașov.

După șase luni, procurorul de caz a decis clasarea cauzei, considerând că nu sunt probe suficiente, în ciuda faptului că   adolescenta i-a identificat pe cei care au abuzat-o, pe martorii incidentului cât și pe cei care au filmat.

Alte mijloace de probă care să conducă la o concluzie contrară nu se prefigurează”, a explicat acesta în actul de clasare a dosarului.

Nu au fost aprobate percheziții domiciliare

Ancheta a fost îngreunată și de refuzul judecătorului de a aproba percheziții domiciliare la adresele bănuiților, iar procurorul a precizat că perchezițiile informatice asupra telefoanelor elevilor nu au furnizat date relevante.

 „Din punct de vedere al strategiei de anchetă, ar fi mai mult decât iluzorie speranța identificării unor mijloace de probă la prezumtivii făptuitori, în urma efectuării unor percheziții domiciliare”, se menționează în dosar.

Procurorul din cadrul DIICOT Brașov a decis să închidă dosarul în data de 18 iunie 2024 sub aspectul tuturor infracțiunilor pentru care s-a început urmărirea penală.

Redeschiderea cazului

„Dacă pornografia infantilă a devenit imposibil de probat, atâta vreme cât procurorul nu știe dacă are în mână telefoanele cu care s-a filmat, există șanse să se probeze violul și agresiunea sexuală, dacă vor fi audiați martorii și administrate alte probe”, a apreciat șeful DIICOT, care a și acceptat să ceară în instanță redeschiderea urmăririi penale în acest dosar, transmite sursa citată.

Șase elevi vor fi audiați în dosar, doi dintre ei sunt indicați de victimă ca agresori, alți doi ca fiind cei care știu unde se află imaginile filmate în timpul abuzului sexual, iar alți doi au fost martori ai abuzului, potrivit documentului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net